Țarcurile din adăpostul public de câini au nevoie urgentă de reparații

0
64

Numeroase țarcuri din Adăpostul public de câini din Baia Mare trebuie să fie reparate pentru a oferi patrupezilor condiții bune de cazare. Asociația Salvați Animalele, care se ocupă de administrarea adăpostului, a reușit, cu ajutorul sponsorilor să dea startul lucrărilor de reparație la țarcurile cele mai degradate, însă donațiile primite nu sunt suficiente.
„Ne dorim atât de multe pentru cățeii aflați în grija noastră. Ne dorim siguranță, confort și condiții mai bune pentru fiecare dintre ei. Dar fără ajutor nu vom reuși. În timp, țarcurile s-au degradat. Unii căței, din dorința de a evada, au tras de gratii și le-au rupt. Alții, în disperarea lor, au încercat să se strecoare prin cele mai șubrede sau înguste locuri, rămânând blocați și uneori chiar rănindu-se. Cu multă muncă și cu ajutorul unei prietene dragi din Germania, Christine, am reușit să reconstruim 5 țarcuri. Alte 5 au fost refăcute cu sprijinul asociației FAM for Dogs e.V.. Dar mai sunt multe de făcut. În total, avem 84 de țarcuri”, au declarat oficialii Salvați Animalele. Până în prezent, au fost refăcute 10 țarcuri și mai sunt 74 de spații unde mai sunt necesare reparații. Persoanele care doresc să ajute pot să contacteze Asociația Salvați Animalele pentru donații.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.