Lucrările de apă-canal din Poienile de sub Munte, verificate în teren

0
57

Directorul ADI Apă-Canal Maramureș a fost prezent săptămâna aceasta în comuna Poienile de sub Munte, pe șantierul din cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă, o investiție strategică, așteptată de locuitorii comunei și esențială pentru dezvoltarea infra­struc­turii de apă și canalizare.
„Pentru mine, implementarea unui proiect nu se urmărește din birou, ci din teren. Acolo se văd realitățile, se identifică soluțiile și se iau deciziile care fac diferența.
Am avut discuții directe și aplicate cu domnul primar, căruia îi apreciez implicarea, perseverența și preocuparea constantă pentru binele comunității. Totodată, împreună cu reprezentantul antreprenorului, am analizat punctual stadiul lucrărilor și aspectele care necesită ajustări pentru ca execuția să respecte întocmai standardele asumate”, a spus Lucia Chermezan, dir. exec. ADI Apă-Canal Maramureș. Graficul lucrărilor va fi discutat în ședința tehnică derulată în cursul zilei de astăzi. „Voi continua să fiu prezentă acolo unde se desfășoară investițiile. În cadrul ședinței tehnice, analizăm în detaliu toate aspectele discutate în Poienile de sub Munte și vom stabili măsurile necesare pentru ca acest proiect să avanseze în ritmul și la calitatea pe care le așteptăm cu toții”, a conchis directorul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.