Județul Maramureș a fost reprezentat în aceste zile la Bruxelles. Primarul Seiniului a fost prezent la un eveniment important în care s-au trasat liniile privind viitorul nostru, al tuturor.
„În aceste zile particip la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, la Bruxelles, un eveniment care reunește reprezentanți ai autorităților locale și regionale din întreaga Europă. Este o oportunitate valoroasă de a lua parte la dezbateri privind viitorul comunităților noastre, politicile europene și dezvoltarea regională, precum și de a promova interesele comunității pe care o reprezint. Sunt convinsa că dialogul, schimbul de bune practici și colaborarea dintre regiuni contribuie la identificarea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea locală și pentru creșterea calității vieții cetățenilor”, a transmis Gabriela Tulbure, primarul din Seini.




























