Plățile pentru medicamente sunt la zi, în Maramureș

0
37

În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamentelor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vine cu o serie de precizări.

Astfel, conform instituției, la 8 iulie 2026 plățile pentru medicamente sunt la zi. Medicamentele aferente consumului lunii martie sunt achitate integral, iar consumul lunii aprilie urmează să fie achitat până la sfârșitul lunii iulie, în termenul legal. În plus, CNAS are fondurile necesare pentru plata a aproximativ 63% din consumul lunii aprilie și pentru diferența de aproximativ 827 milioane lei, instituția a făcut demersurile necesare către Ministerul Finanțelor.
La rândul său, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș a explicat că, pacienții nu vor avea de suferit și că este asigurată continuitatea accesului la medicamente compensate și decontate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.
„Pentru pacienți, continuitatea tratamentului este o nevoie concretă, nu o temă birocratică. CAS Maramureș va continua să urmărească aplicarea contractelor cu utilizarea responsabilă a fondurilor publice”, a declarat Adrian Mădăras, director general al CAS Maramureș.
Procedura europeană despre care s-a discutat în spațiul public are la bază o sesizare formulată în aprilie 2024 de un grup de farmacii. Potrivit CNAS, aceasta privește întârzieri istorice și nu reflectă situația actuală a plăților.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.