Castelele părăsite ale grofilor din Maramureș. Oare în restul Ardealului de ce nu-s părăsite?

De câte ori amintim de așa-zisele castele ale grofilor din Maramureș, mai cu seamă pe culoarul Someșului, generăm discuții și antipatii. Nu, nu sunt castele. Conace da, case boierești da. Aflăm că-n țară asemenea conace s-au reabilitat, cumpărat, unele gen Bonțida găzduiesc festivaluri cu “j’ de mii” de participanți. Altele-s săli de nunți, muzee, hoteluri. Noi…de ce nu?
Degenfeld
Am luat la rând conacele, să vedem dacă sunt evoluții. Am oprit prima dată la cel de la Ardusat, unde a avut o reședință familia Degenfeld. Nu mai e nimic, e dărâmat tot, a rămas celebrul sequoia dintr-un fost parc dendrologic ce a devenit livadă socialistă, apoi… nimic. O antenă de telefonie în locul castelului, bazine de apă ale comunității, atât. Continuăm pe firul Someșului și mergem la Ulmeni. Și aici Degenfeld ar fi avut conac la Țicău. E dispărut, a rămas doar arcada porții de la intrare, și aceea destul de firavă. Interesant, avem o încercare de reabilitare a unui conac de la Mânău, pe deal, ar fi fost școală acolo ulterior, cineva a cumpărat, a reabilitat, a închiriat o vreme, acum stă. Dar cine era familia Degenfeld? Familia nobilă Degenfeld-Schonburg se trage din Șvabia, prima lor atestare e din 1270. Cavalerii lor s-au îmbogățit, au devenit baroni apoi conți. A apărut peste secole și o aripă transilvană Degenfeld, apărută prin căsătoria lui Maximilian Degenfeld cu contesa Anna Teleki. Au urmat descendenți, Otto, Joseph ce s-a stabilit în Ungaria, Imre tot în Ungaria, plus Paul ce a trăit la Ardusat. Urmașii săi sunt moștenitorii terenurilor pe care le recâștigă încet în instanțe. Kristof Degenfeld a fost prins aici de comunism, nu a plecat în Ungaria, a fost trimis în domiciliu forțat la Târgu Mureș. Abia în 1990 au părăsit România și au plecat în Germania. Urmașii ramurii Cuci a familiei Degenfeld e reprezentată azi de Peter Degenfeld și sora Zsuzsanna.
Teleki

O mare familie de nobili de aici, în urma cărora au rămas alte conace este Teleki, ce a dat miniștri și oficiali ai Transivaniei dar și ai Imperiului Austro-Ungar. Ar fi avut, spune legenda, toată strada Minerilor. Au donat-o municipalității. La fel au făcut cu conacul de la Coltău, ce a devenit unul din cele mai frecventate muzee din Maramureș, la concurență cu Muzeul de Mineralogie băimărean și cu Memorialul Durerii sighetean. Pe de altă parte, stau uitate alte două conace. La Satulung, trecut prin diverse mâini, a ajuns acum la o fundație clujeană, dar stă. Cresc mărăcinii. Celălalt, de la Pribilești, la fel trecut prin diverse mâini, a fost recumpărat de Consiliul Județean și…stă! Familia Teleki se trage din Bosnia Herțegovina, e amintită în secolul 14 inițial, a dat peste secole doi cancelari ai Transilvaniei, un general honved, un jurist geograf întemeietor al Academiei de Științe, un explorator, prim-miniștri ai Ungariei, politicieni, un geolog și…doi fotbaliști de marcă, la început de secol 20. Dar n-au avut proprietăți doar în Maramureș….au conace-castele la Gornești, Arad, Târgu-Mureș, Glodeni, alte patru în Ungaria și un palat în Budapesta. Plus cele amintite de la Coltău, Satulung și Pribilești.
Blomberg
Mergem noi mai departe, la Gârdani, unde conacul Blomberg e în picioare. Are proprietar privat, a cumpărat locația. A promis evenimente, reabilitări. Într-un final, era să cazeze copii evrei refugiați din Ucraina când cu exodul și au încercat să facă o pălincie, opriți de vecinii speriați de valea ce urma să transporte borhot. E fosta casă de copii celebră, acum totul e închis, cu camere video. În curte se află un exemplar protejat de Ginko Biloba, secular, plus un teatru de vară superb. Cine au fost nobilii Blomberg? Freiherr von Blomberg se numeau, nobili germani din zona Westfalia. Militari de carieră, majoritatea. Wilhelm în vremea lui Napoleon, Werner comandant militar al Prusiei, apoi apropiat al lui Adolf Hitler. Ascensiunea rapidă a făcut să fie izolat de Goering și Himmler, iar în urma unor scandaluri sexuale discutabile, exilat pe insula Capri, apoi martor în procesul de la Nurenberg. Familia a deținut peste secole castele la Vortlage și Meesenburg, altele în Lituania, Bavaria etc. La acest moment mai dețin proprietatea de la Gut Nienfeld, ce a aparținut anterior celebrei familii Von Munchhausen.
În fine, Bornemisza
La Asuaj a existat un fel de conac de vânătoare al familiei Bornemisza, în inima Codrului. La propriu și la figurat. A pădurii, dar și a Țării Codrului. Nu mai e nimic acolo, doar urme de fundație. Și tradiția vânătorii, ultimul baron fiind un împătimit, el chiar adusese în zonă cerbul lopătar și alte specii. Anterior, unul fusese chiar vice-cancelar al Transilvaniei. Au avut și au proprietăți notabile. Castelul Rakoczi-Bornemisza de la Gurghiu-Mureș, cabana de vânătoare cu alură renascentistă construită în 1642. Extins, a devenit un castel baroc cu 70 de camere și cu grădină imensă, azi ale muzeului județean Mureș. Apoi, au Villa Favorita de la Lugano, Italia, pe malul lacului Lugano, deținea o colecție de artă imensă, cumpărată de Guvernul Spaniei în 1993. În România mai apare cabana Apalina și cabana de vânătoare de la Asuaju de Sus, distrusă de foc în 1940.
Am parcurs câteva pagini web referitoare la conace și castele de prin Transilvania. De exemplu, castelintransilvania.ro e o pagină a Centrului de Cercetare a Familiilor IStorice din Transilvania. Maramureșul apare cu șase locații, cele amintite de la Satulung, Coltău, Pribilești, plus cona­cele Bay și Kavassi de la Seini, bonus tristul castel Apaffy de la Coștiui, ulterior Regie a Sării, apoi școală, apoi… nimic. Satu Mare are 11 clădiri evaluate, Sălajul 13, Bistrița 15, Clujul 29, Bihor 39, șamd. Am cam spus totul… dar mai avem. Nelu Dragoș, primar al comunei Gârdani, regretă că s-a ajuns aici, mai ales că a avut recent șansa de a vedea castelul Rhedey din Sebeș. Ne-a dat un set de poze ce ne-a cam lăsat mască… cu ce se poate face din foste conace. Dar observați cât de asemănător e cel de la Sebeș cu cel de la Gârdani?