Academia de Șah Maramureș, rezultate încurajatoare la Brașov

0
27

Șase juniori și un senior de la Academia de Șah Maramureș au reprezentat clubul la etapa Grand Prix România desfășurată la Brașov, competiție care a reunit aproape 500 de șahiști din întreaga țară. Sportivii au evoluat în cele două turnee ale concursului, în funcție de coeficientul ELO.
Cel mai bun progres l-a avut Aris Guo, care a obținut șase puncte, a învins trei adversari cotați peste 1800 ELO și a câștigat 72 de puncte ELO, urcând 51 de locuri față de poziția de start.
Maia Moldovan, Ștefan Grigorescu și Viktor Szabó au încheiat competiția cu câte cinci puncte fiecare, în timp ce Cristian Creț a adunat 4,5 puncte și și-a îmbunătățit coeficientul ELO cu 33 de puncte. Rareș Creț nu a reușit de această dată rezultatele din competițiile precedente, însă reprezentanții clubului consideră că astfel de turnee contribuie la dezvoltarea fiecărui sportiv.
În turneul rezervat șahiștilor cu un coeficient ELO mai mare de 2000, Patrick Dunca a avut parte de adversari puternici și de un concurs dificil. După două victorii consecutive spre finalul competiției, o înfrângere în ultima rundă l-a privat de un bilanț pozitiv.
„Pentru toți juniorii noștri, participarea la un concurs de asemenea ni­vel reprezintă un pas important în dezvoltarea lor, experiența acumulată urmând să se reflecte în evoluțiile viitoare”, au transmis reprezentanții Academiei de Șah Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.