Momente istorice de care nu suntem mândri! Maramureșul a cunoscut greu, sărăcie, abuzuri. Și a făcut

Ne-ar plăcea să fim foarte mândri de noi, de Maramureș, de istoria noastră. Cum e un val de naționalism/ suveranism/ patriotism, deseori gol de conținut real, simțim nevoia să ne uităm puțin pe sub poalele Maramureșului. Locul e superb, oamenii la fel. Nu l-am schimba cu nici o altă regiune din Europa, fie ea asemănătoare geografic, precum zona Highlands din Scoția ori cu Regiunea Toscana italiană, în zona submontană. Și nici cu vreun land sau burg elvețian, fie el de sub Alpi. Dar asta nu însemnă că trebuie să ne mințim. Trecem în revistă deci câteva momente de care NU suntem mândri, din istoria noastră. Pe alocuri, pentru că nu există o conexiune directă cu Maramureșul, ne referim doar la noi, la nația română, fie ea din Transilvania sau per total.

Vodă Bogdan. Vodă Dragoș

Se presupune, fără a se ști o dată exactă, că Vodă Bogdan din Cuhea ar fi domnit între 1330-1343. În aceeași perioadă, arhive maghiare vorbesc de o mare migrație dinspre Maramureșul cel sărac, atât către Banat cât și spre Moldova. Se suprapune și cu o dare nouă cerută de regele Carol Robert, de 18 dinari/ poartă iobăgească. Alt fapt istoric: între 1348-1349, a avut loc o epidemie de ciumă neagră în toată Transilvania, se vorbea de 90% populație afectată, de sate părăsite. Descălecatul în Moldova ar fi avut loc, din mai multe surse istorice, între 1352-1353, ca interval de timp al trecerii lui Dragoș de Bedeu în Moldova ca reprezentant al regelui maghiar Ludovic 1, scrie Marian Nicolae Tomi în lucrarea „Maramureșul istoric în date”. Încă o dată și un eveniment din aceeași perioadă, ce face trimitere la plecarea masivă a maramureșenilor spre Moldova: apariția primelor sate ucrainene, din 1353, dinspre Galiția. Teodor Koriatovici ar fi adus mii de ucraineni încoace. Nu facem noi o legătură cauzală între unele și altele, observăm doar că se suprapun, ca timp, incredibil de bine.

Ștefan cel Sfânt. Nu pentru noi

Personaj emblematic al istoriei Moldovei, Ștefan cel Mare și cel Sfânt n-a fost tocmai un prieten al Maramureșului. Așa se face că după campania lui Matei Corvin spre Moldova, din 1467, Ștefan cel Mare trimite trupe conduse de spătarul Filip Pop, incluzând tătari, pentru a pedepsi Maramureșul. Au jefuit sate de pe Valea Izei, Câmpulung și cetatea Hust, ba cică și Sighetul. În schimb, da, apar nume de maramureșeni înnobilați și ridicați la ranguri diferite pentru participarea în oastea lui Corvin la luptele contra Moldovei, inclusiv la Baia. Împăcarea dintre Corvin și Ștefan cel Mare a făcut-o… atenție, Nicolae Dragfy din Beltiug, urmaș clar al familiei Drăgoșeștilor, care a și primit ulterior moșii în Maramureș, inclusiv Bârsana, Iza, Rozavlea, Strâmtura etc.

Conflictele religioase interminabile

De-a lungul secolelor, Maramureșul a cunoscut fierberi religioase fel de fel. Ordinul Paulician din Sighet cu mănăstirea Peri, conflicte la mănăstirea Moisei aduse până în vremurile noastre, au adus o eternă fierbere. Biserici romano-catolice au devenit protestante, reformate, altele catolice au devenit ortodoxe, tot până în zilele noastre. Au avut loc schisme, conflicte, incluzându-l chiar și pe Sfântul nostru Iosif Mărturisitorul. Până azi, maramureșenii n-au cunoscut întru totul liniștea interconfesională. Cât despre Centrul Ecumenic de la Rohia… măcar nu ne porniți… e mare, e frumos, ecumenism zero.

Marea Unire

Cel mai important act istoric al României, nu? N-a fost ușor… Basarabia (27 martie 1918): Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea cu România. Bucovina (28 noiembrie 1918): Congresul General al Bucovinei a decis unirea cu țara mamă. Transilvania (1 decembrie 1918): Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. În Ardeal a fost mai complicat… erau trei tabere, una voia Unirea, alta independența, o Transilvanie independentă, singură. Alta rămânerea cu Ungaria. Atenție, taberele erau formate din politicieni români! Sigur, contextul politic era unul special. Final de Război Mondial, după ce România atacase Austro-Ungaria, apoi fusese cucerită în sud de trupe germane și bulgare. Guvernul fuge în exil, dăm tezaurul rușilor, între timp izbucnește Revoluția Rusă, pa tezaur. Armistițiu la Focșani, Tratat Brest – Litovsk, tratatul de la București etc, un haos total.
Maramureșul a pierdut însă. Nu a câștigat. Când auziți maghiarii că deplâng Tratatul de la Trianon, să știți că și noi, maramureșenii, avem de deplâns. În 1920, partea de nord a Maramureșului, de peste Tisa, revine Cehoslovaciei. Ulterior Ucrainei, apoi URSS, apoi iar Ucrainei. „De la Nistru pân’ la Tisa” a însemnat un dezastru pentru Maramureș, care a rămas cu 6304 km pătrați din cei 10.500 ai Comitatului Maramureș. Da, nu erau toți români acolo, dar cedarea, potrivit lui I.C. Brătianu, cum că „e slav nu românesc” a fost o palmă dată Maramureșului. Cu un drum, amintim o altă pierdere, fie ea simbolico-simpatică: înăbușirea din fașă a Republicii autonome Valea Porcului. Azi Valea Stejarului. Vă dați seama acum, din punct de vedere turistic, ce-ar fi însemnat așa ceva pentru Maramureș? Ce mină de aur? Vizavi de cea de sare de la Coștiui, de peste două dea­luri și o vale?

Masacre, pogromuri, lagăre

Nu stăm drepți și mândri nici în ce privește Al Doilea Război Mondial. Nu întoarcerea armelor… Am avut lagăre de transfer a evreilor spre lagărele de exterminare, la Vișeu, Sighet, în Baia Mare în câmpul din spatele combinatului Phoenix deținut și construit de evrei… Am avut militari din Maramureș, în armata maghiară, la Cotul Donului, unde Armata Roșie a străpuns liniile și au întors soarta războiului. Da, noi am fost acolo, la dezastru. Și știau că suntem noi, în opinci și cu obiele și slab înarmați. Da, am fost acolo și la masacrul de la Odessa, unde în urma unui atentat soldat cu ofițeri români morți, armata noastră a executat la întâmplare, împușcat, spânzurat, ars de vii, 5000 de evrei pe 22 octombrie 1941, alți 19.000 de evrei pe 23 octombrie, restul de 45.000 fiind trimiși în lagărul de la Bogdanovka, unde au fost asasinați toți în decurs de 2 luni. Stăm „ceva mai bine” la genocidul poporului țigănesc, unde România apare cu doar între 5-10% masacrați, în timp ce Ungaria, din care Maramureșul făcea parte, cu 10-15%… Vremuri grele, de care nu suntem foarte mândri.

În fine, mineritul

O crimă pentru Maramureș și pentru maramureșeni. Ca să nu ne fie rușine numai de trecut, de ce nu ne-ar fi și de prezent? Închiderea totală a mineritului, peste noapte, a fost o dramă pentru Maramureș. Până în ziua de azi afectat. Pe de o parte de închiderea automată a zeci de mii de locuri de muncă, plus a combinatelor și a întreprinderilor aferente. Alte mii și mii de oameni fără loc de muncă. Da, știm, era nerentabil. Dar știm că pe alte meleaguri a rămas rentabil, putea fi retehnologizat. Doar scoteam aur, cupru, argint, plumb, nu plastic. Dar dacă o parte din mineri era redistribuită la o companie aferentă, și ar fi terminat barajul de la Runcu, ar fi făcut tunelul pe sub Gutâi? Până azi, la pensionarea lor, tot Maramureșul era tuneluri… Glumim și nu prea. Faceți acum tuneluri… costă între 1000-2500 dolari metrul liniar de tunel, cu forezele moderne.