Termen limită pentru administrațiile din județ care încă nu au intrat în „era digitală”. Dacă nu o fac până spre finalul acestei luni, le așteaptă penalizări aspre din partea guvernanților.
„21 de primării din Maramureș încă sfidează legea. Acum riscă să rămână fără bani! În mai 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 128/2022, prima mea inițiativă legislativă devenită lege. Prin aceasta, instituțiile publice sunt obligate să ofere servicii on-line și să permită plata electronică a taxelor, impozitelor, amenzilor și tarifelor. Legea prevede și sancțiuni pentru instituțiile care refuză să se digitalizeze. În Maramureș, lucrurile au început greu: la un an de la intrarea în vigoare a legii, 51 dintre cele 76 de primării nu erau înscrise pe platforma Ghiseul.ro. Am făcut numeroase sesizări, interpelări și solicitări oficiale și am purtat discuții directe cu primarii. În urma acestor demersuri, situația s-a îmbunătățit. Astăzi au mai rămas 21 de localități nedigitalizate: 20 de comune și un oraș”, a precizat Brian Cristian, deputat de Maramureș.
Timp scurt pentru remedierea situației
UAT-urile restante la acest capitol pot totuși evita penalizările, dacă se încadrează în termenul prevăzut de lege.
„M-am bucurat să văd această evoluție, dar și faptul că alte instituții oferă posibilitatea plății online sau cu cardul, precum Teatrul Municipal Baia Mare sau Complexul Sportiv Național Lascăr Pană, dar și altele. Progresul este real, dar nu suficient. Mai ales că au existat fonduri pentru digitalizare, inclusiv prin PNRR. Cu toate acestea, unii primari preferă să-i trimită pe cetățeni la ghișeu, cu dosarul în brațe, în loc să le ofere servicii rapide și accesibile online. Printre localitățile care încă nu respectă legea se află și orașul Ulmeni (…). Acum nu vor mai avea de ales: dacă nu se vor conforma până la 25 august, pe lângă amenda prevăzută de lege, Guvernul a anunțat sistarea alimentării bugetelor locale atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate echilibrării bugetelor locale”, a conchis parlamentarul de Maramureș.































