În Maramureș, fenomenul dispariției unui pârâu în subteran se mai întâmplă într-un singur loc, în anume condiții: la Borșa, pârâul Cailor (da, cel cu cascada legendară) dispare ceva mai în aval, în condiții de secetă și iese mai jos, în cartierul Borșa Complex, la primele case din zona fostei cariere. În Baba însă fenomenul are parfum aparte.
În satul Baba, valea nu mai curge, stă. Nu degeaba, în zonă vin constant autospeciale cu apă pentru gospodării, cam dintotdeauna, în fiecare vară secetoasă. Odată intrată în Cheile Babei, pe limita cu Sălajul, valea e doar umedă, poate era chiar uscată, acum ajutată de ploile de jumătate de zi recente. Arunci un ochi și către Valea Dracului, ce vine din zona protejată, nimic, uscată. Dar coborâm la pas și mergem spre județul Sălaj, spre Poiana Blenchii.
Oprim la legendarul izvor P…da Babii, care e secat total, nu mai curge, dar cineva a lăsat totuși un PET, cu speranță… Urmăm valea doar umedă, pe care nu curge apă, trecem de prima casă pe stânga și, în dreptul unei cascade mici, a unui repeziș de fapt, apa reapare! Sigur, abia curge, aproape stă. Dar este apă! Deși au fost luni fără precipitații. Iar fenomenul ar merita un loc aparte printre atracțiile turistice ale Maramureșului şi Sălajului (pe limita de județ e deja reclamă la Porolissum, nicidecum la pârâul de vizavi sau la izvorul cu nume frumos…).
