Arhive Lunare: august 2026

Surse judiciare au declarat că este vorba despre Ciprian Paul Pintea, senator POT. Un senator a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de conducerea unui vehicul în timp ce avea dreptul de a...

O nouă unitate medicală din Borșa a intrat într-un amplu proces de reabilitare, iar lucrările sunt în grafic. Este vorba despre dispensarul uman din cartierul Rotundu. ”Unele proiecte nu atrag imediat atenția, dar fac o diferență reală în viața de zi cu zi a borșenilor....

Inaugurarea Centrului de Zi pentru Vârstnici din Desești, a fost un moment de suflet atât pentru părintele Ioan Ardelean, parohul comunei și managerul proiectului, cât și pentru Florian Sălăjeanu, membru fondator ASSOC, respectiv Bianca Pricop Sălăgeanu, vicepreședintele organizației. Noul Centru de Zi pentru Vârstnici de...

Îmi amintesc cu respect și prețuire de colegii care au pus bazele cotidianului independent “Graiul Maramureșului”! Și mai ales i-au întreținut arderea. Niciodată nu voi uita cititorii lui. Iată, au trecut aproape 36 de ani și ziarul își urmează cursa. Este un caz mai...

A cincea serie a cursului de calificare în meseria de Tâmplar manual/artizanal, formată din 18 tineri din Baia Mare și împrejurimi este în desfășurare, anunță ASSOC. Formarea profesională este asigurată gratuit printr-o finanțare europeană derulată de ASSOC prin proiectul ”Sprijin integrat pentru tineri”. Participanții au...

Peste 900 de candidaţi, aşteptaţi la probele de evaluare a competenţelor Sesiunea iulie–august a examenului național de bacalaureat debutează luni, 3 august, cu probele de evaluare a competențelor. La nivelul județului Maramureș, pentru această sesiune s-au înscris 911 candidați. Calendarul probelor de evaluare a competențelor este...

Fundația Culturală Augustin Buzura derulează proiectul „Locuri de poveste”, pornind pe urmele operelor a zece mari scriitori români, pentru a descoperi spațiul, oamenii și poveștile care au stat la baza marilor lor opere. Zilele trecute, echipa Fundației Culturale Augustin Buzura, în parteneriat cu Revista de...

În 2 august 2026, s-au împlinit 40 de zile de la plecarea spre ceruri a vestitului primar VASILE DEAC ,,MOȘU”, născut în urmă cu 97 de ani în CUHEA lui Bogdan, străveche localitate, posesiune principală și capitală, fostă reședință a Voievodatului de Maramureș. Pe toată...

CSM Știința Baia Mare – SCM USV Timișoara 12-12 (5-7) Derbyul provincial, dintre campioana CSM Șțiința Baia Mare și SCM USV Timișoara, vicecampioana Ligii de Rugby, disputat sâmbătă la matineu, pe Arena Zimbrilor, într-o partidă restantă din etapa 1, s-a încheiat nedecis – 12-12 (5-7). Rezultat...

Primul amical pentru nou promovata Academica Recea a avut loc sâmbătă, 1 august, când formația antrenată de Emil Kemenes a întâlnit echipa Under 19 a CS Minaur Baia Mare, pregătită de experimentatul Ioan Tătăran. Victoria a revenit grupării de acum de Liga 3, cu...

Un tânăr de 23 de ani a fost depistat de jandarmi având asupra sa o substanță susceptibilă de a fi interzisă, în timpul unei acțiuni de patrulare desfășurate în orașul Târgu Lăpuș. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 1 august, în jurul orei...

Un bărbat de 59 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineață, 1 august, în municipiul Baia Mare. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.00, la intersecția străzii Ion Luca Caragiale cu bulevardul Independenței. Potrivit informațiilor oferite de IPJ...

O femeie în vârstă de 78 de ani a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineață, 1 august, pe Drumul Național 19, în localitatea Săpânța. Conform IPJ Maramureș, accidentul s-a produs în jurul orei 09.00. Din primele cercetări reiese că un...

Un accident rutier s-a produs vineri seara, 31 iulie, în jurul orei 19.00, pe DN 18, în localitatea Mara. Potrivit primelor verificări făcute de polițiștii din Sighetu Marmației, în incident au fost implicate un ATV și un autoturism, care circulau pe același drum. În urma impactului,...

Un autoturism a fost distrus de un incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă, 1 august, în parcarea unei stații de carburanți din localitatea Hideaga. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la benzinărie şi nicio persoană nu a fost rănită. La fața...

Duminică, 2 august 2026, a noua după Sfintele Rusalii, când atenția credincioșilor este îndreptată spre pilda evanghelică a potolirii furtunii pe mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit în mijlocul credincioșilor din Baia Mare, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, în fruntea...

În această vară, Maramureșul este în plin șantier. Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a fost prezent pe DJ 186, la organizarea de șantier pentru reabilitarea tronsonului dintre Bârsana și Vadu Izei. Drumul a intrat în șantier în primăvară, iar astăzi lucrările sunt...

Sindicaliștii din Sănătate au suspendat, în cursul zilei de vineri, greva generală declanșată zilele trecute. Asta după ce au obținut, într-o anumită măsură, rezolvarea principalelor probleme cu care se confruntă și care reprezentau obiectul protestelor. ”Greva nu este încheiată, ci doar suspendată. Conflictul rămâne deschis...

Nu mai știu cum să fac să jignesc mai rău clasa politică, urcă-n mine o furie surdă, oarbă, așa ca ei, ca politrucienii ce se comport ca niște babe ce s-au certat pe viață în fața blocului și acum nu fac altceva decât să...

Aleșii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de ”Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare” pentru opt persoane având calitatea de ”Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător Remarcat...

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor mai multe puncte de hidratare. În cadrul acestor puncte, băimărenii beneficiază gratuit de: apă potabilă, măsurarea tensiunii arteriale, asistență și recomandări privind protecția împotriva...

Botiza a fost o atracție în turismul rural, după 1990, grație acelor organizări cu sprijin exterior, gen Operation Villages Roumaines. Apoi, s-a diluat puțin activitatea, la un moment dat înfloritoare. Gazdele o recunosc, de când cu opreliștile guvernamentale, de când cu voucherele discutabile, a...

De câte ori amintim de așa-zisele castele ale grofilor din Maramureș, mai cu seamă pe culoarul Someșului, generăm discuții și antipatii. Nu, nu sunt castele. Conace da, case boierești da. Aflăm că-n țară asemenea conace s-au reabilitat, cumpărat, unele gen Bonțida găzduiesc festivaluri cu...

Federația Română de Fotbal a stabilit programul jocurilor din turul II al Cupei României. Fază în care vom avea parte de un derby județean pe cinste, cel dintre CSM Sighetu Marmației și CS Minaur Baia Mare. Meci care se va disputa miercuri, 5 august,...

Unul dintre transferurile importante realizate de CS Minaur în această vară este cel al extremei dreapta Diocou Soumare Mamadou Lamine, handbalist format în Spania și trecut pe la cluburi importante precum FC Barcelona, Rhein Neckar Löwen, La Rioja și FC Porto. Noul jucător al băimărenilor...

În timp ce unii băimăreni se căznesc să parcheze unde pot, să închirieze de la Primărie un loc, sunt străduțe unde nu există problema. Icicolo, locuri adhoc de parcare s-au trasat și se plătesc, sunt monitorizate. Pe aceeași stradă, mai sus, în dreptul vilelor,...

„Lacul Firiza este o bucată de smarald ascunsă între munți, care știe să-și dezvăluie frumusețea doar celor care știu să o asculte în liniște. O plimbare cu vaporașul electric pe lac este un refugiu, dar și o poveste trăită pe îndelete. Pentru că motorul...

Punct critic rezolvat pe Valea Băița, în orașul Tăuții-Măghe­­răuș. Apele Române Someș-Tisa anunță că a fost pus în siguranță zidul de sprijin de pe malul drept al cursului de apă. În urma fenomenelor hidrometeorologice produse pe cursul de apă Băița, consolidarea de mal, respectiv zidul...

Zilele acestea au început lucrările de montare a celor 8 stații inteligente de autobuz din Sighetu Marmației. Cele 8 stații inteligente de autobuz fac parte dintr-o investiție realizată în cadrul proiectului ”Consolidarea mobilității urbane în Municipiul Sighetu Marmației”, finanțat prin Planul Național de Redresare...

Cu ocazia Zilei Internaționale a Prieteniei, celebrată anual la data de 30 iulie, beneficiarii Azilului de noapte din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare au desfășurat o activitate specială alături de copiii implicați în cadrul proiectului ”Comunitate fără bariere”, într-un demers dedicat solidarității,...