În această perioadă, se lucrează pe trei drumuri județene importante din Maramureș. Autoritățile maramureșene spun că pe drumul județean DJ 108A, între Gârdani – Sălsig – Ulmeni – Țicău și limita cu județul Sălaj, s-a ajuns la aproximativ 85% grad de execuție.
„Este însă șantierul care ne-a dat cele mai multe bătăi de cap și unde trebuie să recuperăm întârzierile. Una dintre cele mai mari probleme o reprezintă suprapunerea cu lucrările de apă și canalizare ale Vital. La Ulmeni, de exemplu, trebuia să începem de câteva săptămâni excavarea drumului pentru pregătirea celor trei straturi de asfalt, dar am fost nevoiți să așteptăm din nou pentru executarea unei aducțiuni de apă. La Sălsig am ales să facem mai mult decât prevedea proiectul. Am găsit o soluție și pentru scurgerea apelor din curțile oamenilor, chiar dacă obligația noastră privea strict apele de pe drumul județean. Vorbim despre 256 de gospodării și încă 1,8 milioane de lei din bugetul Consiliului Județean”, a explicat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. În repetate rânduri, constructorul a avut dificultăți, prețurile materialelor au crescut, dar contractul trebuie dus până la capăt. „Suntem la 85%, urmează etapele decisive și cele trei straturi de asfalt, iar angajamentul nostru, împreună cu constructorul, este clar: în luna noiembrie vrem să predăm DJ 108A finalizat”, a adăugat Gabriel Zetea.



























