Parada Sărbătorii Castanelor a pornit de pe noul pod din zona Bulevardului Unirii

0
2

Parada Sărbătorii Castanelor a fost şi în acest an una din atracţiile celei de-a 31-a ediţii a evenimentului. Numeroşi băimăreni s-au oprit pentru câteva clipe din agitaţia cotidiană şi au admirat parada, au făcut poze sau au filmat momentul festiv.
Evenimentul a fost cu atât mai aşteptat cu cât autorităţile băimărene au anunţat redeschiderea traficului în condiţii de şantier pe bulevardul Unirii. De altfel, parada sărbătorii a plecat pe traseu din acel punct, tocmai pentru a marca redeschiderea parţială a podului.
În fruntea paradei au stat membrii Fanfarei Municipale împreună cu majoretele. Din când în când, parada se oprea, iar majoretele dansau, atrăgându-şi privirile trecătorilor asupra lor. Nici primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş nu a rezistat să stea prea mult într-un loc. Luat de val, a luat-o la braţ pe deputata PSD, Crina Chilat şi a făcut câţiva paşi de dans. Ceilalţi politiceni s-au lansat în discuţii în momentele de respiro, fiind dornici probabil să dezbată ultimele evenimente politice.
Ca de obicei, din paradă au făcut parte, oficiali, reprezentanţi ai oraşelor înfrăţite, angajaţii principalelor instituţii de cultură din Baia Mare: de la actorii Teatrului Municipal până la membrii ansamblurilor folclorice, sportive, elevi, reprezentanţi de la diferite organizaţii neguvernamentale etc. Anul acesta au putut fi admirate şi “mascotele” sărbătorii, Zânele Naturii. Şoferii au fost obligaţi să recurgă la răbdare pentru că traficul rutier a fost pentru puţin timp blocat în zona traversată de cei din paradă. În rest, a fost mult entuziasm şi bucurie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.