Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri de risc. Acesta ar fi fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 1,7 kilograme de canabis.
Cazul a fost documentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș.
Flagrantul a avut loc miercuri, 23 septembrie, în zona cunoscută sub numele Dealul Groșiului. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi tranzacționat 1,7 kilograme de canabis, pe care le-ar fi deținut și transportat ascunse într-o autoutilitară.
În aceeași zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, joi, 24 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.





























