Cu ani în urmă, primarul orașului Dragomirești ne spunea că visează reînvierea fostelor băi populare cu păcură a Dragomireștiului, odinioară foarte populare. Locația era tristă… două case, câte o vană, totul părăsit. Proiectul arătat de primar era impresionant. Ce s-a ales?
La acest moment, la fața locului a crescut un centru de zi pentru persoane vârstnice, ce are încorporate băile. Autoritatea locală din Dragomirești a finalizat lucrările și a recepționat obiectivul. Urmează să se dea în folosință, primul pas este un concurs pentru un minim de personal care să le deservească. Desigur, proiectul inițial, depus pe ADR NV, e mai amplu, se vrea transformarea într-o stațiune balneoclimaterică, în zonă au fost găsite nu doar ape sulfuroase ci și sărate. Deocamdată, pentru centrul de zi pentru vârstnici este ales publicul țintă și se va deschide, cu tot cu centrul de tratament, cu băi. Un mare pas înainte către un vis. Dar vă amintim că și zona schiabilă a Cavnicului a fost, odată ca niciodată, un vis al unui primar.. Cât despre Dragomirești, au început lucrările și la un centru de îngrijiri paliative, doar că licitația a fost anulată, din cauza unor proceduri, deși începuseră lucrările. Asemenea investiții au mai câștigat Baia Mare și Vișeu, aparent e nevoie de astfel de investiții.





























