Administrația municipiului Sighetu Marmației a deschis un parteneriat benefic cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, din care a rezultat reabilitarea a 12 kilometri de drum național, practic intrările în oraș dinspre Sarasău și dinspre Bocicoiu Mare, ne spune primarul Vasile Moldovan. Mai mult, se reabilitează și tronsonul din zona centrală a orașului, urmează reașezarea parcărilor pe longitudinal plus pistă de biciclete, ceea ce ar putea aerisi traficul din centrul istoric al Sighetului. În licitație, din buget local însă, se pregătește reabilitarea străzii Tractorului, după care urmează celălalt tronson din centrul municipiului.































