Finanţare pentru reducerea emisiilor de carbon la Seini

0
126

Două contracte de finanţare cu fonduri europene, în valoare totală eligibilă de peste 74,11 milioane de lei, au fost semnate ieri, 28 iunie, de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice. „Avem nevoie de oraşe verzi, cu aer curat, zgomot redus şi oameni sănătoşi, şi mă bucur că autorităţile publice locale din România devin tot mai interesate de crearea unei infrastructuri de transport eco-friendly, prin înfiinţarea şi utilizarea transportului public şi a mijloacelor alternative de transport, creându-se în acest mod condiţiile pentru reducerea poluării”, a subliniat reprezentantul Guvernului. Proiectele, finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, au ca obiectiv principal reducerea emisiilor de carbon din municipiul Zalău (jud. Sălaj) şi oraşul Seini (jud. Maramureş). Aceasta se va realiza prin modernizarea infrastructurii de transport în comun; extinderea reţelei de trotuare; extinderea pistelor de biciclete şi înfiinţarea unor sisteme de bike-sharing; dotări urbane.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.