Cercetat pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere

0
52

Polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați de către o femeie, de 44 de ani, cu privire la faptul că tatăl acesteia a amenințat-o și i-a distrus bunuri din locuință.
În fapt, în 2 martie bărbatul, de 69 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice ar fi amenințat-o pe femeie, ulterior intrând peste ea în cameră, distrugând tocul ușii.
În cauză polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și distrugere.

Condamnat pentru conducere fără permis

Polițiștii au identificat un bărbat, pe raza orașului Baia Sprie, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Baia Sprie, este condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Baia Mare.

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării

La activitățile desfășurate marți, 16 martie, au participat 114 polițiști din cadrul IPJ, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și reprezentanți ai ISU, ANPC, DSVSA, OPC și ITM.
În cadrul celor 6 acțiuni, au fost verificate 43 de societăți comerciale / persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1.098 persoane, au fost verificate 94 mijloace de transport, din care 22 de transport în comun.
În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.350 lei.

Nu lua țeapă cu burlanu’!

Polițiștii vă atenționează că „meșterii iscusiți” la înșelăciune și șantaj, prin metoda Acoperișul, se află din nou în acțiune și vă sfătuiesc să:
• Fiți atenți la persoanele neautorizate care se oferă benevol în a vă face diferite reparații la acoperișul locuinței la prețuri derizorii ca în final să crească un preț exagerat! „BUNĂVOINȚA” ACESTORA COSTĂ SCUMP!
• Încheiați un contract scris în prealabil, care să conțină tarifele și costul total al lucrării!
• Vă preveniți vecinii, rudele, cunoscuții, orice persoană pretabilă a fi victimă a acestor răufăcători! Cele mai vulnerabile persoane sunt cele în vârstă pe care infractorii le pot manipula cu ușurință!
• SESIZAȚI POLIȚIA când aveți de a face cu astfel de „meșteri”!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.