Orășelul Ulmeni finalizează 5,8 kilometri de piste de biciclete, din zona gării Ulmeni spre Arduzel, apoi spre Mânău. Deși Culoarul Someșului și Codrul nu sunt cunoscute ca fiind Rai al bicicliștilor, rar văzând om pe bicicletă, așa cum vezi pe Valea Izei de exemplu, de la tanti spre magazin la bărbați cu coasa legată de „țoaglă”, autoritățile locale ne contrazic și spun că există o tradiție de 13 ani a unui concurs anual, pe 1 iunie, de biciclete, cu aproape 300 de participanți-părinți și copii, la câte o ediție reușită. De unde și logica acestor piste, gata să găzduiască concursul!































