Oină La Tg. Lăpuș, trei competiții la final de săptămână

0
110

La finalul acestei săptămâni, Târgu Lăpuș va deveni capitala sportului nostru național – oina, prin găzduirea a trei competiții: Campionatul Național de Oină în Sală Seniori, Campionatul Național de Oină în Sală Juniori I și Campionatul Național de Oină în Sală Juniori II.
Cele trei competiții sunt organizate de Federația Română de Oină, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Primăria Târgu Lăpuș, Asociația Club Rotary Târgu Lăpuș, SC Taparo SA Târgu Lăpuș, Liceul Teoretic “Petru Rareș” Târgu Lăpuș și Școala Gimnazială Câțcău.
La fiecare dintre cele trei competiții vor participa câte șapte echipe.
În cadrul Campionatului Național de Oină în Sală Seniori și-au anunțat prezența: ASC Frontiera Tomis Constanța, CS Izvorul Chiuiești, CS Biruința Gherăești, CS Spicu Horia, CS Hoina Craiova, CSM Râmnicu Sărat și CS Dinamic Coruia.
La Campionatul Național de Oină în Sală Juniori I și II vor evolua: CSȘ 2 Baia Mare, CS Izvorul Chiuiești, CS Biruința Gherăești, CS Spicu Horia, CS Hoina Craiova, CSM Râmnicu Sărat și CS Dinamic Coruia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.