Fermierii din sectorul creşterii animalelor – crecătorii de vaci de lapte şi de porcine – vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro, în scopul compensării unei părţi a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internaţional (8.773.154 de euro pentru vaci şi 2.372.804 de euro pentru porci).
Cererile pentru acordarea acestui sprijin se depun la APIA, pînă la 8 aprilie 2016, urmînd ca plăţile să se efectueze pînă la 30 iunie 2016. Condiţii: producătorii de lapte să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015; producătorii de lapte sînt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim-cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; producţia de lapte livrată de beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015. Suma este de 240 de euro/beneficiar. Sau 12 euro/tona de lapte: Fermele mari primesc cîte 2.900 de euro.
































