Naționala de rugby a României va efectua în luna iulie un turneu de pregătire în America de Sud, turneu în cadrul căruia va disputa două meciuri test cu reprezentativa similară a Uruguay. Partidele sunt programate a avea loc pe 10 iulie și 17 iulie, la Montevideo pe Stadionul Charrúa. Orele de disputare a acestor partide se vor stabili în perioada următoare.
România și Uruguay s-au întâlnit de 10 ori până acum, opt victorii revenind „Stejarilor”, o partidă terminându-se la egalitate, iar una fiind câștigată de sud-americani. Ultimul meci dintre „Stejari” și Los Teros s-a disputat în luna noiembrie anul trecut, la Verona, câștigat de români cu 29-14. A fost o partidă în care au debutat pentru România, Damian Strătilă, Jason Tomane, Hinckley Vaovasa, Dorin Tică, Tudor Butnariu și Alexandru Alexe.
În acest moment, Uruguay se află pe locul 19 în clasamentul mondial, fiind calificată la Cupa Mondială de Rugby din 2023, iar România se află pe locul 17 și va disputa în luna noiembrie, în Franța, un turneu de recalificare pentru a prinde locul pentru competiția din Franța.































