În Maramureș, primăriile pot accesa bani pentru dezvoltare prin PNRR

0
153

Începând de AZI, cu o lună și jumătate înainte de termen, pot fi accesate 2,73 miliarde euro din PNRR pentru dezvoltarea localităților.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că cererile vor fi depuse în mod transparent, online, pe platforma pregătită în acest sens.
Accesarea Fondului Local se face din 16 mai, iar cererile de finanțare pot fi depuse până în 30 iunie.
Pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate. Astfel, fiecare comună are o sumă prealocată în valoare de 324.770 euro, fiecare oraș poate accesa 3.189.815 euro, fiecare reședință de județ – 12.493.000 euro, iar pentru celelalte municipii suma este de 4.193.550 euro.
Din Fondul Local, comunitățile pot construi, la nivel național, 5.522 locuințe eficiente energetic, pentru tinerii și specialiștii din sănătate și învățământ, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 autovehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.