Revista Spinul – un regal satirico-umoristic

0
668

A apărut numărul 1/2016 al Revistei Spinul, publicaţie a epigramiştilor băimăreni, editată de Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”, în care scriu nume de marcă ale intelectualităţii, precum Ioan Şiman, Aurelia Oancă, Florica Bud, Dragomir Ignat, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Toma G. Rocneanu.

Puţini sunt cei care sesizează cu atâta fineţe tot ceea ce se întâmplă în cotidian precum epigramiştii. Ochi vigilent şi minte ascuţită, epigramistul, cu tot arsenalul său de ironii, este o pată de culoare în tumultul cotidian, căci vorbele sale de duh trezesc, în final, conştiinţe. Aşezate sub semnul comediei existenţiale, epigramele expuse aici de maramureşenii Mircea Micle, Nistor I. Bud, Ioan Adi Fârte, Vasile Ţincaş, Smarada Iuga, Lucian Perţa, Viorica Găinaru Tazlău şi regretatul Romulus Filip precum şi de câţiva epigramişti din ţară precum (regretatul) Valerian Lică, Constanţa Apostol, Cornelia Cociş Inovan şi Mihaela Kerestelely descreţesc frunţile, îndemnând la meditaţie. Citind cu atenţie revista, am observat cu bucurie că accentul cade pe politica românească şi pe politicienii care ne oferă un spectacol amar, puterea şi opoziţia fiind până la urmă, aşa cum observă I. Şiman, “tot un drac”. Pornind de la o politică demnă doar de ţara lui Păcală, nu e de mirare că totul e întors pe dos, chiar şi frumoasele noastre obiceiuri populare fiind pe cale de dispariţie, dacă e să dăm crezare epigramei Horile străbune semnată de Ion Micuţ din Râmnicu-Vălcea. Scrise cu un umor grav, textele edifică cititorul asupra unei stări de fapt din România postdecembristă, demonstrînd, aşa cum remarcă şi Florina Dinescu din Ploieşti, că suntem incapabili a învăţa ceva din istorie. De ce? E greu de răspuns, căci pe mirificul plai mioritic pare a se întâmpla mereu ceva … paranormal.
Lectura acestei publicaţii m-a dus cu gândul la definiţia epigramei, “specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii etc. şi se termină printr-o poantă ironică”, dar am observat imediat că preocuparea epigramiştilor şi a pamfletarei Florica Bud nu cade atât pe caracterele individuale cât pe cele colective, căci starea de marasm politic nu dă voie la manifestări individuale decât rareori. Concepută cu grijă, revista beneficiază de caricaturi pe măsura textelor adunate, fiind o adevărată bucurie pentru cititor.
Antoaneta TURDA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.