În perioada 10 – 12 iunie a.c., echipa județului Maramureș care reprezintă Agenția Națională Antidrog, împreună cu Serviciul Rutier al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș, a participat la AUTO SHOW MARAMUREȘ, organizat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, care a avut loc în BAIA MARE VALUE CENTRE – zona exterioară aferentă centrului comercial.
Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș au derulat, pe toată durata evenimentului, o serie de activități, precum: promovarea unui stil de viață sănătos; au oferit informații cu privire la serviciile CPECA Maramureș, la efectele consumului de alcool și droguri în punctul de informare amplasat în perimetrul din Baia Mare al AUTO SHOW -ului; consiliere de specialitate pentru participanții la auto show; tinerii prezenți la auto show au experimentat “ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri, precum și “ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool. S-au distribuit materiale informative de prevenire a consumului de droguri.
Specialiștii Agenției Naționale Antidrog au participat la astfel de evenimente cu scopul de a îndruma populația, în special tinerii, să adopte un stil de viață sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber și de a crește nivelul de informare și sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice și sociale ale consumului și dependenței de droguri, în vederea diminuării stigmatizării și marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.





























