Un creator de măşti tradiţionale din Săcel, Tezaur Uman Viu

0
541

Maramureșul are încă un Tezaur Uman Viu. Prin dosarul întocmit de către reprezentanții Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureș şi înaintat la Ministerul Culturii, meșterul popular Vasile Șușca a fost desemnat Tezaur Uman Viu alături de alți 14 păstrători și continuatori ai tradițiilor românești, la nivel național.
Vasile Şuşca este meşterul popular din Săcel ale cărui măşti tradiţionale au devenit cunoscute în toată lumea. Fost croitor de blănărie, Vasile Şuşca a învăţat singur să confecţioneze măştile din resturi de blană şi de lână.
Primele măşti pe care le-a creat au fost pentru Viflaim, teatru popular a cărui tradiţie se păstrează cu sfinţenie în Maramureş, fiind pus în scenă în Ziua de Crăciun, chiar în biserici.
Măştile arhaice, confecţionate de artistul popular, doar din materiale naturale, sunt menite să alunge duhurile rele şi sunt folosite în diverse ritualuri precreştine, practicate şi în zilele noastre.
Despre măştile sale, meşterul popular consideră că sunt ″o pată de culoare. Eu mă şi mir de unde mă caută oamenii pentru ele. Înseamnă că-s plăcute. Dacă n-ar fi plăcute, nu m-ar cău­ta″.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.