• CSM Sighetu Marmației – CSM Satu Mare 1-1 (0-1) •
CSM Sighetu Marmației a evoluat fără niciun fel de complexe împotriva liderului CSM Satu Mare și a obținut un rezultat bun dacă ținem cont de diferența dintre cele două grupări. Maramureșenii au încheiat la egalitate meciul din runda 6 a Ligii 3 (Seria 10), 1-1 (0-1), un rezultat mincinos după cele petrecute în teren, elevii lui Adrian Iencsi scăpând printre degete o mare victorie.
Gazdele nu au făcut o primă parte așa cum și-ar fi dorit, iar CSM Satu Mare a profitat și a deschis scorul în minutul 28 prin Denis Baior, rezultat consemnat și la finalul primelor 45 de minute. De la cabine însă a ieșit o cu totul altă echipă, jocul sighetenilor shimbându-se total. Cu o atitudine mult mai corectă și un joc pe măsură, localnicii au început să-și creeze situații tot mai evidente, iar una dintre ele a adus și egalitatea, stabilită în minutul 72 de Mitruscsak. După restabilirea situației pe tabela de marcaj, jucătorii gazdelor au insistat la fel de mult, iar finalul i-a găsit pe oaspeți în corzi. CSM Sighet a irosit nu mai puțin de trei situații rarisime în ultimele cinci minute, rămase din păcate fără ecou pe tabelă, iar sătmărenii se pot declara mulțumiți că au plecat cu un punct din Maramureș.
• CSM Sighetu Marmației: Cebotari – Catrina, R. Gherman, Dunca, Ofrim, R. Novoselenszki (46, Gherasim), Thiam (46, Florian Sandu), Mitruscsak, C. Tutuța, S. Pop, Gondiu. Antrenor: Adrian Iencsi.
Rezultate etapa 6: Lotus Băile Felix – Sportul Șimleu Silvaniei 1-1; CSM Sighetu Marmației – CSM Satu Mare 1-1; FC Bihor Oradea – Gloria Bistrița-Năsăud 1-1; SCM Zalău – CFR Cluj-Napoca II 2-0; CSM Victoria Carei – Minerul Ocna Dej 1-3.
Etapa viitoare (sâmbătă, 8 octombrie, ora 15): Minerul Ocna Dej – CSM Sighetu Marmației; Sportul Șimleu Silvaniei – CSM Victoria Carei; CFR Cluj-Napoca II – Lotus Băile Felix; Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Zalău; CSM Satu Mare – FC Bihor Oradea.
































