Spartanii maramureşeni au participat la o competiţie tocmai în Sparta

0
261

Cu mic cu mare, familia daco-spartanilor STG Kids & STG Baia Mare continuă „să scrie pagini luminoase în istorie, fiind un exemplu pozitiv care ghidează și inspiră tot mai mulți oameni să trăiască în echilibru și armonie fără competiție toxică între ei”.
E crezul celor care fac parte din această echipă. Recent, 5 copii şi 8 adulţi au reprezentat Maramureşul la Campionatul Mondial Trifecta Spartan Race 2022 din Sparta-Grecia.
”Dacă la aniversarea din Slovacia a 10 ani de Curse Spartan cu obstacole în Europa Centrală am fost cel mai numeros și diversificat grup STG din România (15 copii şi adulţi) a venit momentul să fim în premieră la fel și la Campionatul Mondial Trifecta Spartan Race 2022 din Sparta Grecia unde au fost 2.000 de participanţi din 78 de ţări și 5 continente. Astfel că 5 copii şi 8 adulţi au reprezentat cu brio România din partea Daco Spartanii STG Kids şi STG Baia Mare, parte din frumoasa familie Spartan Race România și au arătat nu doar Maramureșului, României, ci și întregii lumi că poți să te bucuri, să bucuri și să faci lucruri minunate fără să fii în competiție cu ceilalți și chiar dacă nu ești cel mai bun într-un domeniu, poți să fii de fiecare dată o versiune mai bună a ta însuți”, a punctat Remus Diaconu, coordonator/antrenor.
La categoria copii au făcut parte din echipa daco-spartanilor: Bella Aracs Tămaş (7 ani), Cati Filipaş (10 ani), Rareș Lazar (11 ani), Adrian Mădăras (12 ani) şi Alexia Florescu (14 ani), iar „super adulţii daco-spartani” au fost: Rodica Negru, Loredana Aracs Tămaş, Raluca Ho­tea, Marilena Florescu, Cristina Filipaş, Liviu Filipaş, Remus Negru, Remus Diaconu.
În cadrul campionatului mondial, participanţii maramureşeni au urcat din nou pe „Podiumul Performanţei Calității Vieții”, ocupând cele mai înalte locuri.
„Au arătat din nou tuturor copiilor, cât și adulților că atunci când conștientizezi că singura competiție este cu tine însuți și ai un stil de viață echilibrat, activ și armonios în comuniune cu mama natură, alături de o mentalitate pozitivă, poți să te bucuri de toate clipele călătoriei tale, nu doar de atingerea obiectivelor stabilite”, a adăugat Remus Diaconu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.