Academica Recea și-a aflat adversara de la barajul pentru promovarea în Liga a III-a!

0
11

Academica Recea este virtual campioană în Liga 4 din Maramureș, context în care va reprezenta județul la barajul pentru promovarea în Liga a III-a.
Echipa antrenată de Emil Kemenes s-a mai aflat în această situație în ultimii trei ani (2023, 2024 și 2025), iar la două dintre aceste baraje (2023 și 2025) a izbutit să promoveze, însă datorită lipsei unui buget care să-i permită participarea în eșalonul al treilea, a refuzat înscrierea în competiție. Acum, dinspre Recea vin vești bune din acest punct de vedere, oficialii campioanei din Maramureș confirmând că există resursele financiare necesare pentru a juca în liga a treia în cazul în care echipa promovează.
Doar că dubla de baraj nu va fi deloc simplă, ținând cont că Academica va întâlni unul dintre cei mai dificili adversari. Este vorba de Victoria Viișoara, campioana din județul Cluj, echipă care și-a adjudecat titlul după o luptă extrem de echilibrată cu Arieșul Mihai Viteazu, adversar în fața căruia a terminat cu un avans de cinci puncte (59 vs. 54). De-a lungul sezonului, Victoria Viișoara a avut un parcurs aproape fără greșeală, în cele 22 etape contabilizând 19 victorii, 2 partide le-a încheiat cu remiză și doar în unul a trebuit să se recunoască învinsă.
Academia Recea s-a descurcat și mai bine decât viitorul oponent de la baraj și a câștigat campionatul în Maramureș în urma a 20 de victorii și a două remize, dar și cu un avans de 15 puncte față de Avântul Bârsana (62 vs. 47).
Prima manșă a barajului de promovare se va disputa la Viișoara, în 20 iunie, iar returul la Recea, pe 27 iunie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.