În timp ce Moisei a fost evidenţiată în urma Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor de anul trecut ca fiind cea mai mare comună din Maramureş, la polul opus sunt sate în care aproape că bate vântul când vine vorba despre numărul locuitorilor. Când vine vorba despre mediul rural, maramureşenii preferă mai degrabă zonele adiacente municipiului Baia Mare, cum sunt comunele Groşi sau Recea, decât satele mici şi izolate de aglomeraţia urbană.
Astfel, potrivit datelor Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, în Maramureş sunt 12 sate unde numărul locuitorilor e sub 100. Cei mai puţini maramureşeni locuiesc în Izvoarele care aparţine de comuna Cerneşti. Aici au mai rămas doar 13 persoane, potrivit ultimului recensământ. În Jugăstreni – comuna Vima Mică sunt 35 de locuitori, iar în Stejera – comuna Mireşu Mare şi Aspra – comuna Vima Mică au fost înregistraţi doar câte 43 de localnici. Populaţia e uşor mai mare în Groape, satul ce aparţine de Târgu Lăpuş, aici fiind înregistraţi 58 de maramureşeni. Conform aceloraşi date oficiale, numărul locuitorilor e sub 100 şi în Româneşti (comuna Boiu Mare) – 65 de locuitori, în satul Întrerâuri (comuna Coaş) – 66 persoane, Duruşa (Valea Chioarului) – 69, Sălişte (Băseşti) – 75, Dealu Corbului (Vima Mică) – 84 şi în Orţâţa (Oarţa de Jos) unde sunt 84 de locuitori.





























