Băimăreanca Iris Caba de la „Bravo, ai stil!” a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor în ultimele ediții ale emisiunii. Iris a mărturisit că se aștepta să fie în top, deoarece a primit în ultima perioadă un val de aprecieri din partea susținătorilor. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” 2023 a primit multe mesaje de la cei de acasă, în care a fost anunțată că s-au mobilizat și vor continua să o voteze.
„Am fost foarte fericită, cumva mă așteptam. În ultimele zile am primit foarte multe mesaje și sunt foarte fericită. Cred că a contat că mi-am recăpătat energia pe care am pierdut-o pe parcurs. Am primit un val de mesaje, zeci de oameni mi-au spus că au fost mai puțin vocali și că vor demonstra că mă susțin. M-am simțit copleșită cu atenție în ultima perioadă. Competiția e din ce în ce mai grea, avem multe provocări și simt o mobilizare”, a declarat Iris Caba.
Pe de altă parte, între Iris și Maria, o altă concurentă a emisiunii, se observă o competiție acerbă. Iris și Maria au ieșit mereu în ultimele săptămâni pe primele locuri, atât în ceea ce privește steluțele, cât și în cadrul edițiilor concept. Iris și Maria au mărturisit că simt o amenințare din punct de vedere stilistic, una din partea celeilalte.
„Sunt foarte conștientă de abilitățile fiecăreia. Dacă vorbim din punct de vedere stilistic, eu pe Maria o simt în ceafa mea… Mi se pare că s-au adus personaje de care se tot vorbea în platou. Suntem foarte ofertante toate, foarte diferite, suntem toate articulate, directe, puternice”, a mai spus Iris Caba.






























