Peste 3.600 de elevi din Maramureş, înscrişi la Evaluarea Naţională

0
62

Absolvenţii claselor a VIII-a încep azi, 19 iunie, Evaluarea Naţională. În Maramureş s-au înscris la examen peste 3.600 de elevi.

Prima probă va fi cea scrisă la Limba şi literatura română. În 21 iunie este programată proba scrisă la matematică, iar în 22 iunie, Evaluarea Naţională se va încheia cu testarea scrisă la Limba şi literatura maternă pentru cei care au studiat în limbile minorităţilor naţionale. Primele rezultate vor fi afişate în 28 iunie.
Accesul candidaţilor în sălile de examen este permis începând cu ora 8 până la ora 8:30. Examenul va începe la ora 9, timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor legale cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
La probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Candidaţilor le este interzis să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare, inclusiv cu telefoanele mobile. Toate sălile în care se vor desfăşura activităţi specifice evaluării naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.