Vicepreședintele CJ i-a felicitat pe ofițerii stării civile

0
69

Sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș a găzduit ședința de instruire și analiza anuală a activității privind evidența stării civile, la care au participat ofițeri de stare civilă din întreg județul.
Radu Trufan, vicepreședinte al Consiliului Județean, alături de Anișoara Mihali, director executiv al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor, i-au felicitat pe toți participanții pentru munca lor.
În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023 au fost eliberate 23.262 certificate de stare civilă, o cifră impresionantă” – a informat Radu Trufan.
În cadrul ședinței s-a analizat activitatea de stare civilă desfășurată la primăriile și SPCLEP-urile din județ, în perioada 2022-2023, abordându-se și problemele constatate în timpul avizării și aprobării dosarelor de rectificare, de transcriere, de schimbare a numelui pe cale administrativă, precum și de înscriere a mențiunilor primite din străinătate. În intervalul menționat, activitatea de stare civilă a evidențiat înregistrarea a 23.262 certificate de stare civilă, din care 12.920 certificate de naștere, 4.792 certificate de căsătorie și 5.550 certificate de deces. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.