Reinventare turistică! Orașul Vișeu de Sus deschide acces auto spre Vaser și Novăț!

2
526

La acest moment, orașul Vișeu de Sus e prins într-o multitudine de investiții, de toate felurile, de la PNRR la Saligny sau BEI, asupra cărora vom reveni. Una anume ne-a captat atenția, mai ales că edilul Vasile Coman continuă să susțină ceea ce spunem și noi de un deceniu: “Singura șansă a nordului de Maramureș este turismul, nimic alt­ceva. Cu o condiție. Să se facă o strategie, să avem ce oferi și vara și iarna turiștilor. Noi suntem pe un trend ascendent, continuu, la fel și Borșa. Dar ideea ar fi ca atunci când, să zicem, plouă și nu se poate schia, să aibă un aquaparc, altceva, o alternativă. Și nu vorbesc numai de Borșa-Vișeu, ci incluzând și Valea Izei”, spune edilul Vasile Coman.
Astfel, prin viitorul plan de mobilitate urbană, orașul vrea să dezvolte și să extindă o stradă deja parțial asfaltată, paralelă cu râul Vaser. Ea urcă de la podul de la Valea Scradei pe lângă Valea Râului, cale de 7 kilometri, până la podul de la Novăț. Altfel spus, până la o treime, să zicem, din traseul Mocăniței. Mai ales că zona Novăț a fost „eliberată” de calea ferată, ea a fost furată, distrusă, Terasamentul ei ar fi un drum perfect spre Novăț, care, vă reamintim, cu nu foarte mare efort, ar putea fi legat direct de Borșa, exact în ideea în care o spunea primarul. Drumul de la Novăț iese pe Valea Fătăciunii, în Borșa, undeva în apropierea haldelor și a sediului Poliției orașului.

2 COMENTARII

  1. O idee veche a avut si fostul primar Ciolpan. Din pacate primarul Coman Vasile nu se pricepe la turism. Novat a fost frumos dar in ultimii ani s-au ras toata padurea. Plus ca ce-a mai ramas din calea ferata a fost preluat de dl primar si folosit la actuala cale ferata Viseu -Coman, deci de furat putem sa ne dam seama cine a fost.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.