Arbitrul Adrian Moldovan, noul președinte al AJH Maramureș

0
330

Schimbare de generație în funcția de președinte al Asociației Județene de Handbal Maramureș. După ce a condus acest for încă de la înființarea lui, membrii afiliați au decis înlocuirea lui Zamfir Mesaroș cu actualul arbitru de prim eșalon Adrian Moldovan. Înlocuirea s-a produs la adunarea generală ce a avut loc marți seara.
Proaspăt numit în această funcție, președintele Adrian Moldovan își propune în primul rând ca la Asociația Județeană de Handbal Maramureș să predomine transparența, precum și promovarea arbitrilor tineri către acest sport și atragerea de fonduri atât pe baza proiectelor care vor fi depuse la autorită­țile locale și județene, cât și din mediul privat.
„Asociația Județeană de Handbal Maramureș este structura care face legătura între Federația Română de Handbal și cluburile de handbal din județul nostru, fapt pentru care doresc ca această asociație să funcționeze ca o federație în județ.
Îmi doresc transparență la nivelul documentelor și bugetului asociației, punând accent pe proiecte prin care să atragem fonduri și să promovăm handbalul la nivel de copii și juniori. Îmi doresc să existe cât mai multe competiții organizate de către AJH Maramureș.
Din punct de vedere al imaginii, va trebui să fim prezenți pe rețelele sociale, pentru ca activitatea cluburilor și a asociației județene să fie vizibilă și, totodată, să demonstreze prezența noastră în comunitate.
Un obiectiv ce ține de partea financiară a asociației este atragerea de fonduri de la autoritățile locale și județene, de la mediul privat și, de asemenea, crearea unei platforme prin care activitatea noastră să poată fi sprijinită prin donații. În ceea ce privește arbitrajul, consider că ar trebui formați și promovați, dar și implicați, tineri arbitri. Ei au nevoie de susținerea asociației, dar și de susținerea cluburilor sportive. Tot acest demers ce ține de arbitraj va putea fi susținut în strânsă legătură cu colegii mai experimentați”, a menționat Adrian Moldovan pentru Graiul Maramureșului.
Noul președinte al AJH Maramureș este arbitru de handbal din 2001, este absolvent de educație fizică și management în sport și are o experiență în domeniul vânzărilor de peste 20 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.