Profesorul și scriitorul Nicolae Iuga la ceas aniversar

0
9

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga (n. 12 iunie 1953 în Săliştea de Sus, jud. Maramureş) este licențiat în Filosofie al Universității din Bucureşti și doctor în Filosofie al Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost profesor la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighet, lector la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca (între 1998-2005), conferenţiar și profesor universitar la Departamentul de Științe Socio-Umane al Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (între 2002-2018). Este cercetător științific asociat la Institutul de Filosofie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (din 2019), membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca și membru al UZPR.

A publicat peste o sută de eseuri și articole științifice în reviste din România, Austria, Anglia și SUA, precum și un număr de treizeci și una de cărți în domeniile filosofie, eseistică, memorialistică și istorie, care s-au bucurat de o anumită notorietate internă și internațională. La edituri din străinătate a publicat un număr de șapte cărți, în limbile engleză, franceză și rusă, iar două dintre aceste cărți au fost traduse și în limbile germană, italiană, spaniolă, portugheză, poloneză și daneză.

Activitatea sa științifică și culturală a fost recunoscută și apreciată cu numeroase premii, distincții și medalii, dintre care amintim:  Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, decernat pe 15 decembrie 2017, pentru lucrarea Din istoria marilor idei etice și pedagogice, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015;  Medalia „Distincția culturală”, conferită de Academia Română în anul 2019, pentru lucrările din domeniul Filosofiei;  Medalia Ordinului „Mihai Vodă” al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, 2019;  Crucea „Justinian Arhiepiscopul” conferită de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, 2019; International Prize, Praga, 202. A mai primit premii și distincții din partea mai multor universități și institute de cercetare din țară și din străinătate. Este Cetățean de onoare al orașului Săliștea de Sus și al municipiului Sighetu Marmației.

Câteva fragmente din aprecieri critice despre cărțile sale:

* „Scriitura lui Nicolae Iuga este cuceritoare prin logica remarcabilă, are o frumusețe dialectică de mare seninătate, iar etica se transmite ca un act imperial” (Ștefan Fay, Nissa, Franța, 2000).

* „Nicolae Iuga face proba unei remarcabile culturi teoretice, bazată pe resurse preponderent româneşti şi franceze, şi se consacră, drept unul din cei mai competenţi analişti ai evoluţiilor din creştinism pe care îi avem în România, în momentul de faţă” (Andrei Marga, 2002).

* „Trecând în revistă direcţiile privilegiate ale gândului filosofic mai vechi sau mai nou, Nicolae Iuga pune în evidenţă consecinţele pe care acestea le au atunci când este adusă în discuţie legea de căpătâi a creştinismului: aceea a iubirii nestrămutate faţă de Dumnezeu şi de semen” (Ioan Alexandru Tofan, 2002Convorbiri literare, nr. 12 (84) / 2002).

* „Nicolae Iuga se află la cea de-a zecea carte de autor, un volum bine documentat, percutant, scris pe alocuri cu ironie bine dozată. Măsura în care evenimentele istoriei sunt (cvasi) predictibile este una variabilă, de vreme ce ordinea socială nu este, desigur, conformă celor două mari modele epistemice existente – ordinea naturală şi cea artificială” (Eugenia Ţarălungă,Viaţa Românească”, nr. 5, 2009).

* „Nicolae Iuga, universitar maramureșean, publică sub titlul „Secu­ritatea, cezarul și sfoara de câlți a lui Elie Wiesel” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012) o selecție severă de documente din dosarul de supraveghere al autorului însuși, pregătită de evocarea memorialistic – explicativă necesară înțelegerii faptelor și a contextului […].  Cartea lui Nicolae Iuga aduce în prim plan parfumul amar al unei epoci încă prea puțin cunoscute (Ovidiu Pecican, „Observatorul cultural” nr. 635 / 2012).

* „Nos llamaros la atencion los trabajos esotéricos Le Cercle et l’Arbre de la Vie redactados por Nicolae Iuga, que ilustram claramente la solida preparacion intelecual del autor” (A. Mac Liman, CIEM, Madrid, 2015).

* „Nicolae Iuga are o solidă cultură enciclopedică, combinată cu profunzime filosofică și cu o mare rigoare științifică. Are o judecată tranșantă și o viziune limpede, atât în probleme ce țin de ideologia politică contemporană, cât și în cele legate de cultură, de morala creștină, de ezoterism, de teologie și de tradiții” (Horea Porumb, Université Paris XIII, Franța, 2015).

* „Avantajul domnului Nicolae Iuga constă în cunoașterea Filosofiei și cărțile sale produc deschideri, generalizează experiențe și aduc o importantă contribuție în domeniu” (Acad. Alexandru Boboc, în rev. „Tribuna”, nr. 313 / 2015).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.