Peste 171 de dosare au fost înaintate către Prefectura Maramureș, din cele 380 înregistrate la Comisia de Fond Funciar din cadrul Primăriei Sighet, de sighetenii care nu și-au clarificat situația juridică a terenurilor pe care le dețin și pentru care nu au fost eliberate titluri de proprietate.
Conform legii 123/ 2023, care completează și modifică legea 18/1991, până în data de 18 noiembrie 2023 au putut fi depuse la Primăria Sighet dosare cuprinzând actele necesare în vederea eliberării titlului de proprietate, pentru persoanele care se încadrează în prevederile legii.
“Mulțumiri angajaților Biroului Agricol din cadrul Primăriei Sighet și Prefecturii Maramureș pentru operativitate. Fiecare solicitare care îmi este adresată o tratez cu seriozitate. Orice problemă cetățenească rezolvată reprezintă un prim pas spre normalitate”, a spus viceprimarul Daniela Onița-Ivașcu.



























