Concertul Regal caritabil organizat de Fundația Regală Margareta a României, unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România, revine la Ateneul Român pe 25 octombrie, cu ediția a XV-a.
Seara muzicală de gală cu scop caritabil are loc în prezența Familiei Regale a României. Muzicieni excepționali, care au beneficiat de burse în cadrul programului Tinere Talente, vor performa de această dată pentru a susține ei înșiși o nouă generație de bursieri.
Printre cei care vor urca pe scena Ateneului Român se numără şi pianistul sighetean, Cadmiel Boţac, absolvent al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. Un talent înnăscut, câștiga la doar 6 ani primul concurs național. Au urmat şi alte premii naționale și internaționale: concursul “Young Virtuoso” (Zagreb), Concursul “Dinu Lipatti”, Concursul Internaţional “Astana Piano Passion” (Kazahstan, 2014), „Milano Piano Talents”, „Adilia Alieva” din Franţa, „Carl Filtsch”, „Transylvanian Piano Competition”.
În 2019, tânărul artist a avut ocazia să interpreteze lucrarea “Fantezie pentru pian și orchestră” de George Enescu, la peste o sută de ani de la prima și singura interpretare a lucrării.
Despre aportul bursei Tinere Talente în viața sa, între anii 2013-2015, Cadmiel Boțac spune: ”Am avut posibilitatea să îmi dezvolt talentul în mod armonios, prin participarea la cursuri de măiestrie la Salzburg, Viena și Strasbourg și am avut ocazia să particip la câteva concursuri naționale și internaționale, care m-au ajutat și m-au motivat să cresc și mai mult.”



























