Bani de la judeţ pentru reconstrucţia bisericii din Rozavlea

0
440

Consilierii maramureşeni au aprobat în unanimitate, în şedinţa ordinară din 23 august, alocarea a 50.000 de lei pentru reconstrucţia bisericii din Şesu Mănăstirii, Rozavlea, care a fost distrusă de incendiu, la începutul acestei luni. Şeful administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea, a mai precizat că se doreşte ca în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului să fie deschis un cont în care să se poată face donaţii de către maramureşenii dornici să contribuie la refacerea bisericii care a fost distrusă în proporţie de 80%. În plus, conducerea CJ a mai anunţat că demersuri se vor face şi pe lângă alte instituţii ale statului pentru a contribui cu bani sau cu materiale de construcţie, astfel încât lucrarea să fie finalizată până la finele anului. „Îmi doresc să înceapă cât se poate de repede reconstrucţia acestei biserici şi cred că sunteţi cu toţii în asentimentul meu.

Vreau să le oferim o sumă de bani să poată reîncepe construcţia, atât cât avem la dispoziţia Consiliului Judeţean în acest moment, în rezerva bugetară. Asta nu exclude viitoarele acţiuni pe care le vom face, către Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în mod special, prin care vom încerca să deschidem un cont, unde maramureşenii interesaţi să ajute vor putea depune donaţii pentru a veni în sprijinul comunităţii locale. De asemenea, vom face demersuri pe lângă toate instituţiile statului român pentru a încerca să primim şi de aici un ajutor. Nu vorbim neapărat de ajutor de ordin financiar, ci poate fi şi material lemnos, care să fie pus la dispoziţia parohiei din Rozavlea, să înceapă cât mai repede reconstrucţia. Am văzut că rozăvlenii sunt oameni ambiţioşi, am văzut că vor să ridice cât mai curând această biserică. E bine că sunt optimişti, dacă ne gândim la năpasta care a căzut pe capul lor şi tocmai de aceea îmi doresc să îi ajutăm cu tot ceea ce ne stă în putinţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.