În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii au intervenit la 223 de evenimente, cele mai multe sesizate prin 112. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 599 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 220.000 lei.
În cadrul acțiunilor pe linie rutieră, aproape 600 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 54 de șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influența alcoolului, consum de substanțe interzise etc.
De asemenea, au fost oprite să mai circule 40 de vehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
Polițiștii au constatat 22 de infracțiuni la regimul circulației rutiere. De asemenea, a fost dispusă o măsură preventivă față de o persoană bănuită de săvârșirea unor infracțiuni.
În Ruscova • O autospecială de Poliție a ajuns în șanț
Miercuri dimineața, în jurul orei 6, polițiștii au intervenit pentru soluționarea unui accident produs în comuna Ruscova.
La fața locului, s-a constatat că o autospecială de poliție a părăsit partea carosabilă, a ajuns în șanțul din dreapta și a intrat în coliziune cu un podeț.
În urma impactului, un agent de poliție de sex feminin, în vârstă 31 de ani, care se afla în autospecială în calitate de pasager, a suferit leziuni corporale.
Conducătorul autospecialei, un agent de poliție, în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”.
Ambii au fost transportați la spital.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În Baia Sprie • La volan, cu 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat
Marți, 22 aprilie, în jurul orei 7:45, polițiștii din Baia Sprie au verificat un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din oraș.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat
Marți seara, în jurul orei 22, polițiștii din Leordina au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 185, în comuna Petrova, la volanul căruia se afla un tânăr, de 22 de ani.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că dreptul de a conduce autovehicule al tânărului este suspendat. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal.
Acțiune „Blocada” în Târgu Lăpuș
Marți, polițiștii din Târgu Lăpuș și Suciu de Sus au legitimat 27 de persoane și au oprit pentru control 18 autovehicule. Pentru abaterile constatate au aplicat 5 sancțiuni contravenționale.
































