Săpânța / Lăpuș • Două râuri, două momente de glorie și…recorduri interesante

Maramureșul nostru deține câteva recorduri interesante. Nu sunt mondiale ele, dar sunt recordurile noastre, „meritul nostru” cumva, nu? Avem și frumuseți, indiscutabile, la orice moment al anului. Vă aducem în atenție două râuri și două locuri anume de pe ele, unde simți atât măreția naturii, cât și frumusețea pură.

Râul Săpânța e original în felul lui. Are doar 19 kilometri lungime, conform wikidata, dar montaniardul Ionică Pop vede ceva mai mult, atât în cifre, cât și în imagine. Îl vede ca unul din cele mai frumoase râuri din Maramureș, așa abuzat cum e. Bazinul hidrografic e de 135 km pătrați, lungimea râului e de 20 kilometri. La vârful Rotundu, altitudinea sa e de 1240 metri, iar la vărsarea în Tisa e de 228 metri. În zona de munte, râul are o pantă de 80-90 metri per kilometru”, spune el. Așa se face că odinioară, la debitele mari, Săpânța nu mugea, urla. Râul aducea la vale bolovani cât capul de om care duduiau rostogolindu-se, făceau un vacarm inclusiv în sat, unde oamenii spuneau că la acele momente era imposibil să dormi noaptea, de vacarm. Râul avea debite multianuale de 3,41 mc/secundă, zona avea precipitații de peste 1300 mm anual.

Dovadă stau acele frumoase mlaștini, zone umede impresionante, pe alocuri existente. Peste 20 de mlaștini existau, ne spune Ionică Pop. Am găsit una în drum, așa-zisă broscărie. Ce e broscăria? Întrebați săpânțenii… e perioada în care găsești adevărate masacre de broaște, rupte în două, iar picioarele pleacă în farfurie sau, mai știi, la export! Dar urcăm mai la munte, unde mai găsim un interesant fenomen. Pe un braț mort al râului, anunț al silvicilor de a nu se pescui? Cum așa? Între bolovani? „Se numește răstoacă, era o deviere pe care săpânțenii o foloseau pentru a prinde pește. Pe râu era și păstrăv indigen și lostriță, printre altele”. Acum sunt seci, de altfel și râul în sine e foarte mic, pentru această perioadă a anului. În plus, e și ușor abuzat, e plin de prize de microhidrocentrale, de exploatări forestiere și de andezit. La cealaltă față a monedei, amintim Apa Roșie, cele două izvoare total diferite ca gust, textură, culoare, aflate de la doi metri unul de celălalt. Vizavi, peste apă, se văd urme de terasament de mocăniță, de aici s-a cărat lemn și piatră de foarte multă vreme, iar calea ferată e istorie…

Apoi, vă reamintim că urcăm pe fost drum județean, ce teoretic mergea spre Baia Mare, prin câmpul Tătaru sau pe la Poiana lui Dumitru. Pe porțiuni scurte, mai există bordurile drumului început în vremea comunistă. La momentul vizitei noastre, deși la șes trece vremea narciselor și vine a orhideelor sălbatice, acolo am găsit locuri cu lușcuțe… Iar afluenții râului mai păstrează din măreția aceea ce era sau mai e uneori Săpânța. Se numesc Săpâncioara, Runcu, Nadoșa-Hordou, sunt cei mai importanți.

Urcăm pe Nadoșa în sus, să revedem frumoasa cascadă Șipot. Chiar e frumoasă. O ignorăm pe cea de la Custuri, e ditamai microhidrocentrală cocoțată/ crăcănată pe ea. Treci prin curtea MHC ca să vezi cascada, ce mai, cât pe ce să mulțumești că te lasă s-o vezi… Dar revenim și spunem apăsat: râul Săpânța în sine e o frumusețe, chiar abuzată. Sau poate de aceea. La final de traseu, ne mai oferă o surpriză: delta Săpânței, la vărsare în Tisa, e o oază de viață, a peștilor și a păsăretului. Musai de văzut.

Râul Lăpuș are și el momente de groază, precum și unele de glorie. Alt recordman… montaniardul nostru ne spune că e unul din puținele râuri din țară ce se nasc și se varsă pe teritoriul aceluiași județ. Lăpușul se formează undeva dea­supra Băiuțului, sus spre releu, la altitudinea de 772 de metri. Se varsă în Someș după 112 kilometri, la 143 metri altitudine, în zona Bușag. Din păcate, e abuzat încă din născare, de minele și haldele de steril din Băiuț. Apoi, de localită­țile de pe traseu, cu epurările lor și cu…”civilizația”. Are câțiva afluenți virtuoși, la unul din ei ajungem imediat. De departe, momentul de glorie al râului Lăpuș e pe la mijloc, cei 25-30 kilometri de defileu, zonă naturală protejată…nu și de puzderia de gunoaie, PET-uri și cârpe ce „împodobesc” malurile și golfurile. Dar restrângem aria de căutare a frumosului la un loc de mult abordat, dar… nu așa. Împreunătura râurilor Lăpuș și Cavnic o abordam ori urcând pe mal de râu dinspre Remecioara, ori coborând pe Cavnic în jos dinspre Coaș ori… trecând cu barca, în sezonul de rafting ce începe. Acum, am urcat dinspre Berchezoaia spre cătunul Chioar și am urcat spre Mesig. La capătul coamei, am pus capete de coardă ici-colo, unde părea urcarea înapoi mai problematică și… am început coborârea. Simplă ea, coborârea, spre deosebire de urcare… Jos la râu, un mic paradis. O întâlnire de râuri ce lasă plaje de nisip în toate părțile, cu două râuri curate acum, în scădere de debit de la cel potrivit de rafting, cu zile înainte coborâseră deja două echipe, separat. Pe plaja de pe partea Mesigului, vizibile urme de copitată mare-cerb sau ciută. Mai sus, urme de castori. Sus pe culmi găsisem deja orhideea sălbatică. Ei, problema a fost cu revenirea sus pe culmi. Urcarea pe 28 de grade Celsius pe o pantă serioasă a folosit plămânii la maximum, dar da, a meritat. Locul se conservă singur prin izolare, dar nu e protejat de gunoaiele aruncate în râu. Altfel spus, mai direct, mai pe șleau, în Defileul Lăpușului nu au ce căuta turiști de nici un fel și mai cu seamă străini, până nu se face o curățenie perfectă. Nu există ceva mai deprimant decât golful plin cu PET-uri.
Dar revenind la povestea noastră, dincolo de gunoaie, microhidrocentrale, cariere, PET-uri, avem în față două râuri frumoase. Originale. Atât Săpânța cea odinioară furibundă și sălbatică. Dar și Lăpușul cel abuzat, dar renăscut în defileu. Vii, pline de viață, de animale, păsăret, flori, ciuperci. Locuri de văzut, dar iată, numai cu puțin efort.