Sindicaliştii din Educaţie au început de ieri, protestele în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ei vor picheta ministerul, zilnic, până în data de 6 august, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică. Sindicaliştii îşi exprimă astfel nemulţumirea faţă de Legea 141/2025, știută ca Legea Bolojan, care impune creşterea normei didactice și alte măsuri ce afectează sistemul de educație. Totodată, sindicatele din Educaţie cer demisia ministrului Daniel David.
În prima acţiune de protest din această săptămână, protestatarii au venit cu pancarte şi afişe ce prezentau un „bilet de îmbarcare” pentru ministrul Daniel David, pe care sindicaliștii îl „trimit” cu avionul „Edu Air” la Cluj. „Domnule ministru, avionul dumneavoastră urmează să decoleze”, se arată pe „biletul de îmbarcare”. Vor urma manifestări similare conform următorului program:
• 31 iulie 2025, începând cu ora 10.00;
• 1 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 4 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 5 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 6 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 13 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 20 august 2025, începând cu ora 10.00;
• 27 august 2025, începând cu ora 10.00.
Într-un comunicat semnat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater”, sindicaliştii critică măsurile adoptate de Guvernul Bolojan.
„Dând dovadă de cinism și iresponsabilitate, Guvernul Bolojan, provoacă în învățământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, având în vedere că aceste măsuri înseamnă, practic, reorganizarea a o bună parte a învățământului preuniversitar, într-un interval de timp de aproximativ o lună. Grav este că toate aceste măsuri au fost luate, din condei, fără să se facă, așa cum era firesc, un studiu de impact. Ministrul Educației și Cercetării, domnul Daniel David, ar fi trebuit să aibă tăria, să-l atenționeze pe Prim-ministrul Guvernului României, domnul Ilie Bolojan, că sistemul de învățământ este unul complex, iar salariații acestuia nu sunt doar niște simple obiecte de inventar, ci sunt ființe umane care nu pot fi discreditate și umilite, așa cum procedează acum guvernanții”.
Sindicaliștii susțin că creșterea normei didactice de predare cu 2 ore va avea consecințe grave asupra cadrelor didactice.
„Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu își vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-și mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora «șansa» de a primi 2 ore, pentru completare, la distanțe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creșterea presiunii psihice”, arată federațiile sindicale.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de comasarea a sute de unități de învățământ care va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar și chiar administrativ, de creșterea efectivelor de elevi în clasă, care va însemna revenirea la efectivele de elevi/preșcolari „istorice“ și, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi/norme, dar și de scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora.
În acest context, sindicaliştii din învăţământ au anunţat că pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la un miting în Bucureşti.





























