Echipa masculină de handbal a CS Minaur a învins clar pe CSM Oradea în primul amical al perioadei de pregătire. Luni seara, în polivalenta „Lascăr Pană”, clubul din Liga Zimbrilor s-a impus cu 36-23 (17-9) în fața formației de Divizia A1.
Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. Au arbitrat: Dumitru Sechel – Alexandru Apostu (Baia Mare). Aruncări de la 7m: 5-8 (transformate: 3-6; au ratat: Kozakevych, Cumpănici, respectiv Cîtu, Kalman). Minute de eliminare: 2-8.
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov (nu a jucat), Makaria (8 intervenții), Cristian Sîncu (6 intervenții, a apărat 2 de 7 m) – Kotrc, L. Sabou 3, China 2, T. Botea 4 (1 din 7 m), Cumpănici 7, Ardelean 1, Vujic 2, E. Pop 3 (1 din 7 m), Racolța, Măgurean (nu a jucat), Mollino da Silva 5 (1 din 7 m), Pavlov 1, Kozakevych 3, Moldovan 2, Fotache, Nagy 1, Zein 1, Barbul 1. Antrenori: Nuno Farelo, Mihai Bușecan.
În 13 și 14 august, CS Minaur va participa la turneul de la Sighișoara, denumit Citadela Cup. Miercuri, 13 august, sunt programate partidele: CSM București – CS Minaur și CSM Sighișoara – CSU Suceava. Joi, 14 august, vor avea loc confruntările: CSU Suceava – CSM București și CSM Sighișoara – CS Minaur.































