În fiecare an, de Înălțarea Sfintei Cruci, la troița ridicată în apropierea minei Baia Sprie se face o slujbă de parastas în amintirea celor care au pătimit în acest loc, dar și pentru ceilalți martiri ai regimului comunist. Printre cei care au trecut prin calvarul minei din Baia Sprie se află și părintele arhimandrit, Iustin Pârvu, cel care a și binecuvântat lucrarea construirii unui paraclis în apropierea minei din Baia Sprie.
Duminică, 14 septembrie, un sobor de preoți a oficiat slujba parastasului, în prezența a numeroși credincioși care au venit să îi cinstească pe sfinții închisorilor comuniste. La eveniment a participat și fostul deținut anticomunist, Grigore Pepene, care în luna mai a aniversat 100 de ani.
Bărbatul a vorbit cu același patos și cu luciditate despre momentele de suferință prin care a trecut, accentuând importanța de a rămâne verticali în actuala societate, stând bine ancorați în credința în Dumnezeu. Grigore Pepene avea 25 de ani când a fost arestat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”, întrucât îi ajutase pe partizanii din Munții Vrancei, care au luptat împotriva colectivizării. Așa că timp de 10 ani a trecut prin închisorile din Galați, Gherla, Aiud, și a ajuns în mina din Baia Sprie, ca apoi ultima perioadă a detenției să o petreacă la Stoenești – Balta Brăilei. A rămas viu în inima lui momentul în care, în 1954, deținuții au cântat Hristos a Înviat, în subteran.































