Două puncte pierdute • CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare 25-25 (11-13)

0
93

Cu un punct s-a întors CS Minaur din deplasarea de la Constanța, într-o restanță din cadrul rundei 2 a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. 25-25 (11-13) a fost scorul final, într-o confruntare în care băimărenii au avut inițiativa pe aproape întreaga durată a întâlnirii, care pe final putea să se transforme într-o deziluzie totală. Considerăm că Minaur a pierdut două puncte imense, dacă ținem cont că CSM Constanța este o echipă modestă în acest sezon și care nu va avea un cuvânt greu de spus, comparativ cu precedentele.

Oaspeții au arătat poftă de joc și determinare încă din startul jocului și desprinderea pe tabelă a venit ca atare – 2-6 (11). Ne culcăm pe o ureche, irosim câteva atacuri prea lejer, iar CSM Constanța profită din plin – 6-7 (17). Meciul este în continuare tensionat, se joacă tare, care în cele din urmă se va solda cu un cartonaș roșu în tabăra gazdă, primit de Mihai Bujor în minutul 27. În toată această perioadă, Minaur nu a cedat inițiativa și la pauză a intrat la cabine cu un avans fragil – 11-13.
Repriza secundă este mult mai interesantă, cu un echilibru aproape în permanență și cu un nou cartonaș roșu. De data aceasta în tabăra noastră, încasat de Robert Nagy în minutul 39. Cele două combatante vor merge cap la cap, iar cu două minute înainte de final Constanța preia conducerea pentru prima oară în această partidă – 24-23. Băimărenii încep să tremure acum și pentru remiză. Tudor Botea egalează cu 32 de secunde înainte de final – 25-25, iar la repunerea imediată a gazdelor Susanu trimite de la mijlocul terenului pe lângă poarta goală. Deținem ultimul atac, Botea aruncă în ultimele secunde din lateral dreapta, dar Cloșca respinge in extremis și confruntarea se încheie cu remiză, nesperată pentru Constanța.
Sala sporturilor „Simona Amânar” Constanța. Arbitri: Daniel Basso și Florin Tofan (Galați). Observator FRH: Valentin Ursu (Tulcea). Aruncări de la 7m: 5-8 (transformate: 5-7, a ratat Kozakevych). Minute de eliminare: 8-10 (în min. 27, M. Bujor a primit cartonașul roșu / în min. 40, Nagy a primit cartonaș roșu).

CSM Constanța: Cloșcă (10 intervenții, a marcat un gol), Pașca, Șimanski (a apărat un 7 m) – Buguleț 5 (2 din 7 m), Teca 1, Acsentie (nu a jucat), Rustamov 3, Sako 2, M. Bujor, G. Bujor 3 (2 din 7 m), Dobra 5 (1 din 7 m), Roșu 1, Susanu 1, Ștefan, Kresic 3, Popa. Oficiali: Marius Stavrositu, Alexandru Acsinte, Nicolae Vasile Roman, Adrian Tucanu.
CS Minaur Baia Mare: D. Makaria (7 intervenții), Sîncu (o intervenție) – Nagy 1, T. Botea 6, Racolța, Pavlov, Cumpănici 2, Kotrc 2, Kozakevych 10 (7 din 7 m), E. Pop, Vujic, Mollino Da Silva 3, Fotache, L. Sabou 1, Ardelean (nu a jucat), Zeinelabedin. Oficiali: Nuno Farelo, Mihai Bușecan, Răzvan Pop, Eduard Vaszi.

Rezultate etapa 2: CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare 25-25; HC Buzău – Dinamo București 32-31; „U” Cluj-Napoca – CSM Sighișoara 29-26; SCM Politehnica Timișoara – CSM București 27-26; CSM Vaslui – CSM Suceava 36-32. AHC Potaissa Turda a stat.

Etapa 3

Sâmbătă, 20 septembrie: Dinamo București – CSM Constanța (ora 17.30, Pro Arena).
Duminică, 21 septembrie: CSM Sighișoara – HC Buzău (ora 17.30, Pro Arena); AHC Potaissa Turda – „U” Cluj-Napoca (ora 18.00).
Luni, 22 septembrie: CS Minaur Baia Mare – CSM Vas­lui (ora 17.00); CSU Suceava – SCM Politehnica Timișoara (ora 17.30, Pro Arena). CSM București va sta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.