Prefectul județului Maramureș dorește să revitalizeze creșterea bivolilor în județ, dar și la nivel național. Produsele obținute din laptele de bivoliță sunt deosebite și alte țări europene și-au creat un brand național din ele. Un astfel de exemplu este Italia, care și-a refăcut populația de bivoli cu animale importate chiar din România.
”Colegii mei din prefectură lucrează la un draft de lege pentru protecția bivolului. Italia, în urmă cu 20 de ani, a importat din România 60.000 de bivoli și și-au relansat o parte din economie. Au obținut mozzarella di bufala pe care au creat-o ca brand tradițional. Vom intra în legătură și cu ei și sper ca în toamna acestui an să finalizăm draftul de lege, să-l trimitem în parlament și să existe o susținere reală a crescătorilor de bivoli și a celor care prelucrează laptele de bivoliță și obțin diverse produse, care au o calitate și caracteristici speciale. Este important să existe aceste subvenții”, a declarat Florian Sălăjeanu, prefectul județului. În momentul de față, Maramureșul se numără printre județele care are o populație semnificativă de bivoli, însă fermierii trebuie stimulați să nu renunțe la creșterea lor.




























