Vineri, 3 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au depistat în flagrant delict trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, în timp ce sustrăgeau material lemnos dintr-un fond forestier administrat de Ocolul Silvic Poieni.
În cadrul verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că volumul de material lemnos tăiat ilegal este de 11.2 metri cubi, în valoare de peste 4.600 de lei.
Totodată, polițiștii au identificat un motofierăstrău mecanic, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Poieni.
Condamnat la închisoare cu executare, depus în penitenciar
Joi, 2 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat.
Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis de Judecătoria Dragomirești pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Bărbatul, care are de executat 2 ani de închisoare, a fost depus de polițiști în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.
Noi cazuri de înșelăciune
Cel mai recent caz de înșelăciune a fost sesizat vineri, 3 octombrie, polițiștilor din Tăuții Măgherăuș.
Verificările efectuate au relevat că, la data de 30 septembrie, un bărbat din Tăuții-Măgherăuș ar fi accesat un site promovat prin intermediul unei rețele de socializare și ar fi efectuat o comandă online pentru care a achitat contravaloarea de 269 de lei, iar la deschiderea coletului primit ar fi constatat că articolele nu corespund cu cele comandate.
Tot vineri, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că a fost indus în eroare de către persoane necunoscute.
Polițiștii au demarat cercetări specifice și au constatat că bărbatul ar fi fost contactat telefonic de către o persoană care ar fi pretins că este reprezentant al unei companii de telefonie mobilă, iar la solicitarea acestuia i-ar fi comunicat mai multe coduri primite pe telefonul mobil în scopul de a-l ajuta să remedieze o problemă privind costurile suplimentare ale abonamentului.
După ce s-a conformat celor solicitate de persoana necunoscută, bărbatul s-a deplasat la agenția de telefonie mobilă, constatând că pe abonamentul deținut a fost creat un cost suplimentar de 300 de lei.





























