Inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș (AJPIS) au desfășurat, luna trecută, două misiuni de inspecție inopinată, având ca scop verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale și o misiune de inspecție privind evaluarea în vederea acordării licenței de funcționare.
În aceeași perioadă s-au realizat 7 misiuni de inspecție privind monitorizări anuale ale serviciilor sociale licențiate, 5 controale în Centre de Tip Familial în cadrul campaniei tematice „Realizarea unei diagnoze a situației serviciilor sociale rezidențiale destinate copiilor/tinerilor pentru care s-a instituit măsura plasamentului”, precum și monitorizarea a 5 servicii sociale în vederea obținerii de subvenții în baza Legii nr. 34/1988.
De asemenea, inspectorii sociali au răspuns unei petiții având ca subiect elemente cu caracter specific persoanelor cu dizabilități vizuale (nevăzători), finalizat printr-un act de control și dispunerea a 3 măsuri de remediere a deficiențelor constatate. În urma acestor controale, nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, dar a fost sesizată Direcția de Sănătate Publică Maramureș pentru neconformitățile constatate. Pe parcursul misiunilor de inspecție, au fost identificate o serie de deficiențe, fapt pentru care s-au dispus 13 măsuri de remediere, printre care: reevaluări și planuri personalizate ale beneficiarilor neactualizate; personal de specialitate sau auxiliar insuficient, raportat la numărul de beneficiari; meniuri neavizate de medic nutriționist și care nu corespundea nevoilor beneficiarilor cu diverse afecțiuni; lipsa de echipamente și tehnologii asistive (panouri luminoase, sisteme de avertizare audio-video, după caz, lipsă semnalizare acces adaptat în clădire/căilor de acces din clădire, lipsa interpretului mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz/surdocecitate).
Modul de implementare a măsurilor dispuse în urma misiunilor de control va fi monitorizat la termenele stabilite prin procesul-verbal de control de către inspectorii sociali.

































