România nu se află pe cai mari în Uniunea Europeană, fiind printre ultimele ţări intrate în clubul comunitar, deci nu avem un cuvînt decisiv în redresarea situaţiei generate de războiul rus din Ucraina, de criza refugiaţilor şi de brexitul Marii Britanii. Cele trei “cutremure” arată slăbiciunile UE şi pun la încercare coeziunea membrilor rămaşi, care discută intens despre priorităţile de viitor, Germania şi Franţa fiind viorile din orchestră. România are ocazia să facă propuneri constructive şi să ia faţa grupului populist de la Vişegrad.
Discuţiile au început la summitul de la Bratislava şi continuă pe toate palierele, pînă la ONU. În 20 octombrie 2016, va avea loc un Consiliu European. Consolidarea ideilor de reformă se va face pînă în martie 2017, cînd va fi tranşată situaţia Marii Britanii. Temele sînt presante: cadrul financiar multianual este de actualitate, deci de la bani pleacă toate şi în cele din urmă la bani se ajunge. Creşterea bugetului UE pentru controlul emigranţilor va avea ca efect reducerea fondurilor de dezvoltare, deci ne putem aştepta ca banii pentru infrastructură să fie mai puţini, afectate fiind în primul rînd statele din Est, inclusiv România. Stabilirea priorităţilor este soluţia, prin ajungerea la un compromis. Tema a doua este stăvilirea migraţiei. A treia preocupare, politica comercială cuplată cu relaţiile externe. În toate acestea, trebuie consens, ceea ce ia timp, însă altă soluţie nu există.
Liderii occidentali au încercat să grăbească federalizarea UE prin adoptarea unei Constituţii europene, însă au eşuat. În loc de armată comună, rămînem cu NATO. În loc de integrare totală, a urmat separarea insulei britanice. În loc ca Rusia să ceară să intre în UE, a pornit conflictul războinic din Ucraina. Iar războiul din Siria a pus capac la toate, scindînd Europa între pro şi contra. Bănuim că investiţiile vor scădea şi economia de asemenea. UE trebuie să se reinventeze, dar consolidarea securităţii frontierelor externe este doar o metodă de tergiversare, înainte de a recunoaşte că avem nevoie de o idee pentru a accelera economia europeană. Războaiele se duc azi pe plan economic şi aceasta ar trebui să fie prioritatea europenilor, piaţa internă, uniunea energetică, definitivarea pieţei digitale (ar putea fi introduse zone cu internet gratuit şi reţele mobile 5G), liberalizarea circulaţiei cetăţenilor europeni – am scăpa de coşmarul Schengen. Idei sînt cu duiumul, însă pentru toate e nevoie de cheltuirea unor sume de bani la implementare. Vest-europenii sînt temători, se confruntă cu infracţionalitatea alogenilor şi cu atentatele teroriste devenite o metodă de protest contra capitalismului occidental agresiv în Orientul Mijlociu bogat în petrol. Aşadar politicile vor fi echilibrate cel puţin pînă la înfrîngerea Statului Islamic, armatat fără ţară, şi calmarea Rusiei. Semne bune pentru viitorul apropiat nu sînt, geopolitica ne arată că statele lumii se află în echilibru de forţe şi joacă adesea “la două capete”, deci SUA nu se va instaura ca unic jandarm mondial.
Politica UE de a se impune în lume ca o forţă de prim rang trebuie să mai aştepte, mai importante fiind acum solidaritatea pe subiectul imigraţiei şi abandonarea politicilor europene de austeritate, pentru a-i mulţumi pe cetăţeni, care la alegeri îi pot nega pe liderii ce nu ţin cont de sensibilităţile străzii, cu riscul apariţiei partidelor extremiste – ajungerea acestora la putere ar putea destabiliza Europa din interior. Vin alegerile şi la noi, în 11 decembrie, şi nevoia cea mai mare este de stabilitate politică şi de stopare a tendinţelor centrifuge.
Liderii celor 27 de state europene vor relansa Uniunea ori nu, după situaţiile cruciale prin care trece, acum, la 60 de ani de la constituirea CEE? Urgente sînt deciziile de a opri imigraţia, de a menţine sancţiunile pentru Rusia, de a scoate Marea Britanie din ecuaţia europeană. Multe lucruri sînt de făcut şi anul 2017 va fi de cotitură pentru UE, deci şi pentru România.
