Trei bărbați, reținuți pentru viol

0
168

Cercetările desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, într-o cauză ce vizează săvârșirea infracțiunii de viol, au condus la reținerea pentru 24 de ore și ulterior, la arestarea preventivă a trei bărbați, bănuiți de comiterea faptei.
În fapt, la data de 9 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții Măgherăuș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 20 de ani, a fost victima unei infracțiuni de viol.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, iar din probatoriul administrat s-a reținut faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale neconsimțite cu o tânără de 20 de ani, în timp ce se aflau într-un imobil din localitatea Ilba.
În cursul aceleiași zile, în baza probatoriului administrat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Sâmbătă, 10 ianuarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat arestarea preventivă a celor trei bărbați, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Aceștia au fost reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Maramureșean condamnat pentru tentativă la omor, găsit în Italia

Vineri, 9 ianuarie, a fost adus în țară un bărbat, de 59 de ani, din Maramureș, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost adus din Italia, având emis pe numele său, de către Tribunalul Maramureș, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 ani.

Hoții de butelii de la Băiuț, identificați

În urma activităților investigativ-operative întreprinse de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Băiuț, doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt, au fost identificați.
Mai exact, în prima zi a anului, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că o femeie ar fi fost victima unei infracțiuni de furt.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că dintr-un rastel, amplasat în curtea imo­bilul unei femei, de 75 de ani, din localitatea Băiuț, ar fi fost sustrase 3 butelii cu gaz, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 1.350 de lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat cercetări specifice, în urma cărora au identificat un bărbat de 45 de ani și un minor de 16 ani, bănuiți de comiterea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști și restituit persoanei vătămate.
Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.