Primăria Tăuții-Măgherăuș anunță că, începând cu această lună, colectarea deșeurilor menajere se va face săptămânal, conform programului stabilit pentru fiecare zonă a orașului. „Operatorul de salubritate Drusal SA a propus ca ridicarea deșeurilor menajere să se realizeze o dată la două săptămâni, însă am respins această variantă și, în urma discuțiilor avute în ultimele zile cu reprezentanții Drusal SA, am reușit să menținem colectarea săptămânală a deșeurilor”, a declarat Marinescu Dumitru, primarul Orașului Tăuții-Măgherăuș.




























